IT&C

Ruşii riscă să nu mai ajungă la Marte

Tentantiva ruşilor de a trimite un nou aparat în spaţiu cosmic este aproape de eşec. De data aceasta e vorba de staţia "Fobos-Gunt" lansată în spaţiu, pe 9 noiembrie, pentru a fi trimisă ulterior spre planeta Marte. La prima etapă a misiunii, racheta rusă "Zenit 2 SБ" a reuşit să transporte aparatul pe orbită la o distanţă de 210 km de Pământ. Ulterior însă propulsoarele autonome ale staţiei nu au reuşit să se activeze. Aparatul se află în prezent pe o orbită joasă, şi dacă specialiştii ruşi nu vor izbuti să activeze motoarele acestuia, atunci în scurt timp, "Fobos-Grunt" se va prăbuşi pe Pământ. 

"Deşi staţia "Fobos-Grunt" este asigurată cu o poliţă de 1,2 miliarde de ruble (29 milioane de euro), eşecul misiunii ei va fi o lovitură puternică în prestigiul nostru", a recunoscut directorul agenţiei ruse "Roskosmos", Vladimir Popovkin, citat de gazeta.ru.

Aceasta este doua tentativă a ruşilor de a demara cercetarea îndeaproape a planetei Marte. Prima încercare a eşuat în anul 1996, când satelitul "Mars-96" nu a reuşit să ajungă în spaţiu şi a căzut în ocean. De aceea, cele mai mari aşteptări ale cercetătorilor sunt legate de misiuna staţiei "Fobos-Grunt" care trebuie să ofere mai multă informaţie despre originea sateliţilor lui Marte. Potrivit programului, staţia trebuie să ajungă la Planeta Roşie în septembrie 2012, iar în februarie 2013 să aterizeze pe Fobos, unul din sateliţii naturali ai lui Marte. De acolo, un modul special va lua circa 200 gr de sol şi le va aduce pe Pământ în august 2014. La borul staţie se mai află microsatelitul Yinghuo-1, pe care "Fobos-Grunt" trebuie să-l lanseze în apropiere de Marte. Cu ajutorul lui, chinezii vor să cerceteze atmosfera Planetei Roşii. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *