Privite în amănunt, toate problemele prin care a trecut țara noastră sunt grave. Însă fiecare în parte amintește de Caragiale. Nu vreau să știu ce ar fi „scos" maestrul din vânătoarea din Pădurea Domnească, de exemplu. Un episod trist și întunecat, demn de Evul Mediu, dar pe care un dramaturg cu piper la degete nu l-ar fi lăsat să treacă neconsemnat.
Cu siguranță, un capitol aparte în satirele moldovenești îl ocupă bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal. Trebuie să recunosc că Domnia Sa îi bate pe ai noștri politicieni de la mare distanță și cu ochiul liber. Ar mai fi vreo doi-trei și prin Chișinău, dar să nu mă abat de la subiect.
După atitudinea recentă a Federației Ruse mi se pare evident faptul că ea încă nu s-a tratat de utopiile imperialiste. Federația Rusă, prin atitudine, îmi amintește de un grup de bătrânele simpatice (bătrânele, nu federația!) care se adună duminica la ceai și se tratează cu apelativul „fetelor". Ați văzut desigur astfel de bătrânele. Și nu o spun în glumă, ci pentru că și-au format această deprindere încă din vremea tinereții, când într-adevăr erau fete. Tot așa nici Rusia nu se poate lecui de obiceiul prost de a se amesteca în treburile noastre. Deprindere veche, să spunem.
Însă de o mie de ori mai rupt de realitate îmi pare Formuzal. Iar ideile lui ba de a intra în Uniunea euroasiatică, ba de a organiza referendum pentru a afla cât de nemulțumiți sunt găgăuzii de orientarea proeuropeană a Chișinăului, sunt pur și simplu sunet de trompetă. Nu putem crede că Găgăuzia are nostalgii imperialiste ca Rusia. Nici o conștiință clară de apartenență la Imperiul Otoman, ca să credem că poartă în sânge tratatul de pace de la București, din 1812, în care otomanii au cedat un teritoriu care nu era al lor. Fiindcă deși Moldova era vasală Imperiului Otoman, era departe de statutul de provincie, care i-ar fi permis acestuia să cedeze teritorii. Însă, mă gândesc că de fapt Formuzal nu are niciun fel de sentiment de apartenență. Dacă duce cu el o reminiscență din trecut, asta e: neapartenența clară la o țară. Fiindcă altfel nu pot înțelege slugărnicia gratuită față de Moscova. De vreme ce dumnealui e cetățean al Moldovei, și nu al Federației Ruse.
Pentru că măcar atâta înțelegem cu toții: că amenințările lui Formuzal sunt doar un imn de slavă pentru urechea Moscovei. Ce altceva să fie? Ce altceva să însemne dacă nu o plecăciune spre Est, în care se atinge pământul cu fruntea?
Evident că atitudinea lui nu mă convinge de atitudinea antieuropeană a găgăuzilor. Cunosc câțiva și sunt oameni faini, cu mintea deschisă. Iar atitudinea lui Formuzal nu le face nici cinste, nici bucurie. Așa cum pe noi nu ne încălzește deloc „revoluția” de doi lei a comuniștilor. Să îi asociem pe toți găgăuzii cu Formuzal, e ca și cum lumea largă ne-ar asocia pe toți cu Voronin. Ceea ce e fals. Iar așa cum săptămâna trecută circula peste tot o filmare cu bâlbele lui Voronin, stârnind distracții pretutindeni, propun ca și de data asta să mai râdem o dată cu Formuzal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
