Să nu existe iluzii şi nici deziluzii: nu se poate redobândi cetăţenia română timp de cinci luni !

– Dnă Eucarie, pentru început aş vrea să vă întreb ce faceţi la Chişinău în zi de sărbătoare. Aţi venit pentru Hram sau e mai mult o coincidenţă?
– Aş zice că e coincidenţă, deşi şi românii de peste Prut serbează în această zi – ei o celebrează pe Sfânta Parascheva, protectoarea Iaşului. Vizita a fost planificată de mai de mult, eu considerând că octombrie 2010, la un an şi ceva de la numirea mea în funcţia de preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, poate fi un moment de bilanţ al activităţii noastre. Dar mă bucur că, venind pentru prima dată la Chişinău, am participat şi la Hramul oraşului.

– În ce anume ar consta bilanţul de care vorbiţi?
– Înainte de toate, suntem pe cale să finalizăm soluţionarea dosarelor foarte vechi, înregistrate între 2002 şi 2009 inclusiv, acesta fiind un obiectiv major pe care mi l-am propus la momentul numirii în funcţie şi chiar o chestiune de principiu. Atunci când am venit la conducerea instituţiei, la 1 iunie 2009, aceste dosare se aflau pe rol şi… atât – fără a avea actualizate actele necesare, fără avizele instituţiilor cu care ANC conlucrează. Am fost nevoită, împreună cu colegii mei – care atunci erau doar 17 la număr – să luăm fiecare dosar în parte, să-l verificăm şi să-l aducem la condiţia în care să poată fi procesat. Am mai reuşit în acest an să ne modernizăm instituţia – ne-am mutat într-un sediu spaţios, am organizat concursuri şi am demarat procedura de angajare de personal, astfel încât acum suntem circa 120 de persoane: la structura centrală şi în cele cinci Birouri teritoriale deschise la Suceava, Iaşi, Galaţi, Cluj şi Timişoara. În fiecare birou lucrează maximum patru persoane, ele ocupându-se doar de înregistrarea dosarelor.

„Am încercat şi încerc să înlătur intermediarii şi avocaţii”

– Personal, mi-am depus dosarul abia în iunie a.c., la Biroul din Galaţi, şi trebuie să mărturisesc că, în pofida cozilor iminente în asemenea situaţii, probabil, am fost surprinsă de operativitatea cu care se lucrează… Aveţi o statistică referitoare la birouri – care sunt mai solicitate, bunăoară?
– Solicitate sunt cele de la Iaşi, Galaţi, Suceava, care înregistrează circa 400-450 de dosare pe săptămână. Clujul şi Timişoara înregistrează mai puţin, dar am înţeles că tot mai multă lume, pentru a evita cozile din birourile de lângă frontieră, parcurge o distanţă mai mare şi depune dosarele la birourile de cetăţenie din Cluj sau de la Timişoara. Menţionez că dosarele se înregistrează personal – excepţie se face numai în situaţia în care persoana justifică imposibilitatea permanentă de a se deplasa, care este dovedită printr-un act medical legalizat, sau prin avocat cu delegaţie pentru fiecare dosar în parte. Iar mandatarul – dacă vine cu actele medicale ale solicitantului – trebuie neapărat să facă dovada faptului că e rudă cu acesta. Altminteri, repet, totul se face personal. Am instituit această regulă pentru că au existat situaţii – în 2003, bunăoară – când s-au înregistrat mii de dosare, iar unele dintre ele nu au mai ajuns la Direcţia Cetăţenie de la acea dată, pentru că erau înregistrate prin mandatari şi mandatarii, de fapt, i-au păcălit pe petiţionari, luându-le sume de bani, dar nu şi-au făcut treaba până la capăt. Eu am încercat şi încerc să înlătur intermediarii şi avocaţii.

– În ce mod credeţi că veţi reuşi să eliminaţi această verigă intermediară care e şi profitoare, şi generatoare de corupţie, pe anumite filiere?
– Tocmai soluţionând toate dosarele înregistrate, pentru că de fapt aici e marea problemă. Sunt dosare care aşteaptă de şase-şapte ani… La această oră, practic, au intrat în Comisie ultimele, în jur de 1700-2000, dosare complete din acea perioadă. Căci noi, de fapt, asta am făcut până la sfârşitul anului trecut – am luat fiecare dosar, am verificat actele din el, dacă sunt valabile, am solicitat fiecărui petiţionar actele lipsă, iar la toate celelalte am solicitat instituţiilor cu care colaborăm avizele necesare. N-am mai cerut cazierele, bunăoară, pentru că era şi greu, şi ar fi necesitat şi alţi bani.

„Cele cinci luni nu încep din ziua înregistrării dosarului…”

– Deschiderea celor cinci birouri teritoriale a dat o nouă viteză procesului de înregistrare a dosarelor. În ce măsură această viteză se menţine la celelalte etape, mai ales că dosarele înregistrate sunt şi mai multe?
– De la începutul anului 2010 au fost înregistrate circa 70 de mii de dosare. Apropo, în afară de birourile teritoriale, acest lucru se face şi la structura centrală, adică, la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie de la Bucureşti. În fiecare zi de miercuri, între 9.00-17.00, la noi sunt înregistrate în jur de 700 de dosare. Există şi o programare în acest sens – cu o zi înainte, ofiţerii noştri de pază eliberează bonuri, iar oamenilor li se spune, cu aproximaţie, când să vină, în funcţie de numărul de ordine pe care îl au. Încercăm să lucrăm foarte organizat, fiecare solicitant stând la ghişeu maximum şapte minute… Să nu se înţeleagă însă că cei care depun la Bucureşti sunt mai avantajaţi – numărul obţinut la Iaşi sau Galaţi intră în timp real în baza de date comună.

Cât priveşte procedura ulterioară, eu, prin lege, am obligaţia ca, de la data înregistrării dosarului şi până la data introducerii lui la Comisie, să fac demersurile necesare pentru a verifica situaţia juridică a solicitantului. Acest lucru – solicitarea informaţiilor de la instituţiile avizatoare şi primirea răspunsurilor de la ele – durează între două luni şi jumătate şi trei luni şi jumătate. Din momentul în care primesc răspunsurile solicitate de la instituţii, operatorii noştri consideră că dosarul este complet şi-l introduc la Comisie. Preşedintele Comisiei stabileşte, prin rezoluţie, un termen. Şi iată că abia de la această dată curge acel termen de cinci luni, despre care legea spune că este perioada în care trebuie să fie soluţionat demersul de redobândire a cetăţeniei române.

– Deci, cele cinci luni pe care le avem noi în cap sunt, de fapt, mai multe…
– Durează cel puţin trei luni de la data înregistrării, plus cinci luni până când dosarul urmează să fie soluţionat de către Comisie şi aprobat de preşedintele acesteia, apoi introducerea pe un ordin – care este unul colectiv, de 300-400 de persoane -, plus încă o lună pentru depunerea jurământului de credinţă în ţară… Acest calcul simplu ne arată că, în cel mult nouă-zece luni de la data înregistrării, un dosar nou, din 2010 – şi toate dosarele pe 2010 ar trebui să fie complete din punctul de vedere al actelor – ar trebui să fie soluţionat. Dar mai e o remarcă de făcut aici – atunci când zic de jurământul de credinţă, mă refer la jurământul depus în ţară, la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. La ANC depun jurământul de credinţă doar cei care solicită domiciliul în România, ceea ce înseamnă cam zece procente din cei care îşi redobândesc cetăţenia. Ceilalţi, care îşi stabilesc domiciliul în străinătate, depun jurământul de credinţă la reprezentanţele diplomatice sau consulare ale României din localitatea unde au domiciliu sau reşedinţa legale. Noi organizăm depunerea jurământului de două ori pe lună, de regulă – în ziua de luni – şi de fiecare dată sunt trei serii a câte 150 de persoane. Deci, în jur de 1000 de noi cetăţeni români pe lună… Pentru că, în conformitate cu legea, cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă, după care se eliberează certificatul de cetăţenie română, document care atestă calitatea de cetăţean român.

– Am auzit lume cumva decepţionată de acest jurământ, să-i zic, „colectiv”. În sensul că s-ar diminua solemnitatea şi importanţa momentului…
– Desigur, depinde de instituţia şi persoana care organizează. În ceea ce mă priveşte, n-am decât să vă invit la Bucureşti, să vedeţi că nu e deloc aşa. Este o ceremonie de suflet, înainte de care, neapărat, ne spunem câteva vorbe calde. Apoi se depune jurământul, se cântă Imnul Naţional, de cele mai multe ori avem invitaţi. Ultima dată a fost reprezentantul Preafericitului Părinte Daniel – Varsanufie Prahoveanul, Arhiepiscopul Bucureştilor. Depunerea jurământului naţional e sărbătoare şi pentru ei, dar şi pentru noi.

„M-aş bucura să ştiu că toţi care-şi redobândesc cetăţenia română trăiesc sentimentul că li s-a făcut, în sfârşit, o dreptate istorică”

– Am înţeles cum se lucrează la Autoritate. Puteţi să ne spuneţi care este parcursul unui dosar depus la ambasadele sau la consulatele române?
– Dosarele depuse în aceste instituţii, oriunde în lume, nu primesc număr. Aşa că, dacă solicitantul începe numărătoarea din clipa în care a dus dosarul, greşeşte. Căci, dacă el a depus dosarul la 5 februarie, în cel mai fericit caz, acesta ajunge la Bucureşti pe 5 martie şi abia acolo şi atunci primeşte număr. Aşadar, repet, ca să nu existe iluzii şi nici deziluzii: nu se poate redobândi cetăţenia română timp de cinci luni. Sigur, comparativ cu alte naţionalităţi, în cazul actualilor cetăţeni ai RM lucrurile se mişcă extrem de repede. Dar asta pentru că Legea conţine dispoziţii diferite pentru redobândirea şi pentru acordarea cetăţeniei. În cazul dat, noi vorbim de dreptul de redobândire a cetăţeniei pentru cei ai căror părinţi sau bunici s-au născut pe vechile teritorii româneşti. Chiar dacă acei părinţi, bunici sau străbunici sunt morţi deja…
Pentru alte naţionalităţi sunt ani de aşteptare, lumea trebuie să facă dovada şederii permanente în ţară, să treacă un interviu, să susţină testul de limbă. În cazul solicitanţilor din RM nici nu se pune problema cunoştinţelor de limbă – şi asta pentru că statul român a dorit o reparaţie morală pentru aceşti oameni. Tocmai de aceea, m-aş bucura să ştiu că toţi care-şi redobândesc cetăţenia română trăiesc sentimentul că li s-a făcut, în sfârşit, o dreptate istorică; şi că nu privesc la paşaportul românesc ca la un simplu „permis de călătorie”.

– Există, totuşi, o problemă care generează un adevărat cerc vicios: ca să depui dosarul la consulatul din Chişinău, bunăoară, ai nevoie de invitaţie de la Ministerul Justiţiei, care la majoritatea lipseşte. La birourile din ţară poţi depune fără invitaţie, dar ca să intri în România ai nevoie de viză. Şi iarăşi apar şmecherii, care pentru bani te ajută cu invitaţie pentru viză…
– Nu se mai practică – de circa o lună şi jumătate, dosarul se depune fără invitaţie. În aceste zile am avut discuţii şi cu dl Ambasador Marius Lazurca, şi cu dl Consul General al României la Chişinău, şi ambii m-au asigurat că nu se mai depun cereri de intenţie în vederea programării pentru a depune dosarele. Şi asta se întâmplă şi la Cahul, şi la Bălţi. În plus, au suplimentat şi personalul.

– Apropo de personal. Vorbeaţi mai devreme de faptul că, atunci când aţi venit în fruntea Autorităţii, aţi găsit mii de dosare nesoluţionate. E cumva personalul insuficient de vină în stocarea atâtor destine umane, de fapt?
– La 1 iunie 2009 erau în jur de 25.000 de dosare înregistrate din 2002 până în 2008. Şi doar 17 persoane care lucrau şi care au continuat să lucreze până în decembrie trecut. Pentru că abia în februarie 2010 a fost modificată legea şi a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, iar eu am avut dreptul să angajez, prin concurs, mai mult personal. Dar lucrurile s-au mişcat nu doar datorită suplimentării personalului, ci şi – mai ales – simplificării legii, operată în 2009. Aceasta a permis şi procesarea rapidă a restanţelor.

– Recent, la Chişinău s-a zvonit că birourile teritoriale ale Autorităţii vor fi închise, pe motiv de diminuare a cheltuielilor publice, operate de Guvernul României. „Grăbiţi-vă, strigă intermediarii, se închide cetăţenia!”…
– În primul rând, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este instituţie nou-înfiinţată, deci i se permite să facă angajări, să se dezvolte. Şi niciun moment, de la 1 iunie 2009 până acum – instituţia nu şi-a încetat activitatea. Nici măcar atunci când ne-am mutat, în patru zile, aducând cu noi zeci de mii de dosare… De aceea, tuturor celor care se lasă convinşi de vorbele intermediarilor, le spun următoarele: acestea sunt zvonuri nefondate, create şi lansate pentru profit. Căci interesul respectivilor intermediari e ca fiecare act – oricât de simplu şi perfect legal de obţinut – să fie dobândit contra bani.

– Un alt soi de speculaţii – vehiculat, în special, de emisarii românofobi ai actualei opoziţii comuniste de la Chişinău – e că Europa s-ar opune vehement acordării de către România a cetăţeniei pentru moldoveni…
– Eu reprezint o instituţie a puterii executive a statului şi ceea ce ştiu e că politica statului român în domeniul cetăţeniei se bazează pe o lege în vigoare pe care eu, reprezentantă a acestei instituţii, şi colaboratorii mei, suntem obligaţi s-o aplicăm corect.

– Vă mulţumim pentru interviu şi sper să ne revedem la jurământ.

Totul despre cetăţenie – pe pagina web a Ministerului român al Justiţiei: http://www.just.ro/Sections/PrimaPagina_MeniuDreapta/TotuldespreCet%C4%83%C5%A3enie/tabid/540/Default.aspx