Aşa cum ne învaţă părinţii bisericii, viaţa duhovnicească e asemănătoare cu viaţa trupească. Există momentul naşterii, apoi cu îndrumarea cuvenită începem să creştem. Cei mai mulţi dintre noi ştiu că există un har al începătorului. Spiritualitatea ortodoxă a atras atenţia asupra acestui fapt. După perioada de început vine ceea ce în viaţa de zi cu zi numim adolescenţă. Perioadă de foc, de încercare. Apar dezamăgirile. Suntem dezamăgiţi de cler, de explicaţiile ce ni se dau, de eventualele privaţiuni pe care viaţa duhovnicească le presupune.
Şi foarte puţin încercăm să dăm de rădăcinile acestor dezamăgiri şi sminteli. Oricine poate fi de vină, mai puţin noi. Însă perioada aceasta de adolescenţă duhovnicească – dacă vreţi – e şi ea doar o etapă. Cei care reuşesc să depăşească aceste încercări, se vor întoarce la harul cel dintâi şi vor fi şi mai puternici.
Nu trebuie să înţelegem că încercările şi dezamăgirile apar o singură dată în viaţă, şi nu întotdeauna se sfârşesc când credem noi. Uneori, convinşi că ce a fost mai greu a trecut, ne trezim într-o ispită şi mai mare.
Cel mai bine înţelegem acest parcurs din învăţătura Sfântului Siluan Athonitul cuprinsă în cartea Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei. Aşa cum ni se spune în această carte: înainte de urcarea la cer e pogorârea la iad. Însuşi Hristos S-a pogorât la iad. Şi pogorârea la iad se referă tocmai la acel iad, numit al deznădejdii. Iar atunci când alunecăm pe această pantă, avem impresia că tot ce am crezut se năruie în jurul nostru. Iar raiul promis pare tot mai departe.
În momentele cele mai grele din viaţa noastră duhovnicească, asta se întâmplă: mintea noastră coboară în iadul neputinţei şi al deznădejdii. Ca să ieşim din nou la lumină şi să ne ridicăm din nou sufletul la înţelegerea celor duhovniceşti, e nevoie – spune Sfântul Siluan – de smerenie.
Însă smerenia pe care trebuie să o dobândim are o mână întinsă spre noi, o cale de mântuire, un urcuş, o barcă de salvare, şi anume: Sfânta Liturghie. Nu putem ieşi din deznădejdea care ne încearcă, din sminteli, din judecarea asupra clerului şi a aproapelui, decât prin participarea la Sfânta Liturghie. Fiindcă acolo ne simţim în siguranţă, acolo îi recunoaştem clerului autoritatea (smerindu-ne şi respingând gândurile de judecată), acolo suntem egali cu semenii noştri.
Să ne gândim la asta, să ţinem minte că oricât de grele ar fi încercările noastre, înainte de urcarea la cer, e pogorârea la iad şi că smerenia de care avem nevoie pentru mântuire şi ieşirea din întuneric nu o putem dobândi fără harul şi binecuvântarea pe care le înmulţim asupra noastră în cadrul Sfintei Liturghii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
