Şapte plante întotdeauna salvatoare
Există o serie de plante ce nu trebuie să lipsească din casa voastră şi pe care le puteţi utiliza în nenumărate feluri în funcţie de preferinţele voastre. Eu aş vrea să încep prin a vă prezenta deocamdată şapte plante care nu trebuie să vă lipsească din casă.
Muşeţel
Are proprietăţi digestive, antidiareice, antispastice gastrice şi intestinale, carminative, tonice, aperitive, calmant-sedative şi antipiretice.
Prepari o infuzie din flori: umezeşte două linguriţe cu flori uscate cu şase linguriţe cu apă rece; după cinci minute, adaugi 200 ml de apă clocotită, infuzezi 15-20 de minute, strecori, îndulceşti după gust. Bei câte două-trei căni pe zi, după mesele principale, cu efecte senzaţionale împotriva colicilor abdominale cu gaze, pentru stimularea digestiei, împotriva crampelor stomacale, gastritelor, diareii, enterocolitelor. Ajută şi dacă te încearcă o răceală.
Sunătoare
Este excelentă ca sedativ, dar şi ca tratament eficace al diareii. Este un pansament ideal pentru ficatul obosit de atâtea petreceri. Mai mult, infuzia ajută la înlăturarea dereglărilor ciclului menstrual.
Prepari o infuzie: opăreşti o linguriţă (cu vârf) de plante cu ¼ litru de apă clocotită şi laşi să stea. Bei două căni pe zi, după masă. Florile de sunătoare ţinute în ulei de in reprezintă un leac la îndemână contra arsurilor şi a opăririlor (se aplică puţin pe arsuri). Acest ulei se foloseşte şi pentru a linişti sugarii cu dureri de burtă (colici), masându-le burtica cu ulei de sunătoare.
Mentă
Ajută, după cum ştie toată lumea, în diaree, dar este foarte bună şi împotriva durerilor reumatice (sub formă de infuzie) sau pentru calmarea colonului iritabil. Pulberea obţinută din frunze uscate şi măcinate (de două ori) cu râşniţa de cafea e bună la refacerea mucoasei intestinale şi calmarea colonului iritabil; se ia de trei-patru ori pe zi, amestecată cu miere sau lapte (până devine pastă), câte o lingură rasă.
Tei
Nu trebuie să-ţi lipsească din casă florile de tei. Infuzia preparată dintr-o lingură cu flori uscate la o cană cu apă clocotită te scapă de durerile de cap (o cană dimineaţa, pe stomacul gol) sau de greutatea simţită în timpul unei crize biliare (în acest caz, are efect vomitiv şi te ajută să eliberezi colecistul). Un ceai de tei te destresează şi scade tensiunea arterială.
Tot infuzia de tei favorizează expectoraţia, provocând eliminarea din bronhii şi din plămâni a substanţelor dăunătoare şi, de asemenea, diminuează congestia. Se beau două-trei căni pe zi. Provoacă transpiraţia, deci scăderea febrei.
Scorţişoară
Distruge bacteriile care provoacă diareea. Prepari o infuzie din pulbere, o linguriţă cu pulbere la două căni cu apă clocotită. Laşi acoperit zece minute, apoi bei câte o cană cu ceai călduţ înainte de masă. Astfel e bine de ştiut că scorţişoara nu este gustoasă doar la desert, te poate şi salva atunci când ştii cum este bine să o foloseşti.
Coada-şoricelului
Îmbunătăţeşte peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreţia de sucuri gastrice, reduce senzaţia de greaţă şi inapetenţa. Este antispastic. Prepari un decoct din 10 g de plantă uscată la un litru de apă, lăsând să fiarbă până scade apa la jumătate. Bei câte trei căni pe zi împotriva diareii, colicilor abdominale şi ulcerului.
Gălbenele
Fac parte din aşa-numitele plante medicinale blânde şi nu trebuie să-ţi lipsească din casă. Infuzia de gălbenele (o linguriţă cu flori uscate la o cană cu apă clocotită) ajută ficatul, bila şi intestinele să funcţioneze cum se cuvine. Mai mult, îmbunătăţeşte digestia şi alungă colicile bebeluşilor.
În afară de aspectele sănătoase ale plantelor, mai există şi plăcerea gustului, plăcerea momentului de a sta cu o cană de ceai în mână, care pe lângă sănătate fizică îţi poate aduce şi sănătate spirituală. Chiar dacă a venit căldura şi afară temperaturile sunt ridicate, cea mai indicată băutură pentru a rezista acestor temperaturi sunt tot băuturile calde. Ca să te răcoreşti într-o zi toridă, o poţi face liniştit bând un ceai fierbinte decât alegând o băutură gazoasă mai puţin sănătoasă.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!