Şapte sate s-au ales cu primari noi
Cei 7 primari aleşi sunt: liberalul Mihail Golban (s. Floreni, raionul Anenii Noi), liberal-democrata Elena Moşneguţa (s. Hansca, raionul Ialoveni), democratul Stelian Lungu (s. Roşcani, raionul Străşeni) şi comuniştii Andrei Pâslari ( s. Vişniovca, r-nul Cantemir) Victor Piculschii (s. Albota de Sus, raionul Taraclia), Fiodor Mincu ( s. Congaz, UTA Găgăuzia) şi Nicolai Colioglo ( Copceac, UTA Găgăuzia)
Peste două săptămâni, turul doi va fi organizat inclusiv în Sângera, localitate din componenţa municipiului Chişinău. Aici lupta se va da între reprezentantul Partidului Liberal, Mihai Lari, şi cel al Partidului Liberal Democrat, Valeriu Poiată.
La scrutinul de duminică, în cele 15 localităţi, au concurat 75 de candidaţi. Cei mai mulţi au fost de la Partidul Democrat (14 la număr), Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal Democrat (câte 10), Partidul Liberal (9) şi 8 candidaţi independenţi.
În cursă au intrat de asemenea, şi candidaţi ai partidului Alianţa „Moldova Noastră”, ai partidului „Moldova Unită”, de la Mişcarea „Acţiunea Europeană”, Partidului Popular Creştin Democrat, Partidul Social Democrat şi Mişcarea social-politică „Forţa Nouă”.
Sursa: infoprim
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!