Sărbătoarea filmului, pe treptele cu covor roşu

Festivalul s-a deschis comme d’habitude, solemn şi elegant, staruri surâzătoare în stol, rochii de zâne de basm, paiete, mulţimea de fani izbucnind în urale.

Ministrul francez al Culturii, Frederic Mitterand, la braţetă cu Claudia Cardinale, întâmpinând oaspeţii, în capul treptelor; Antonio Banderas, protagonistul din La piel que habito de Pedro Almodovar, împreună cu soţia sa, Melanie Griffith, prezentând omagiile legendei hollywoodiene, Faye Dunaway (imaginea ce împodobeşte afişul acestei ediţii, picioarele sale perfecte închipuind àcele de pe cadranul unui orologiu fixând ora exactă a cinema-ului mondial); preşedintele Juriului, Robert de Niro, vorbind acceptabil franţuzeşte; Mélanie Laurent, maestru de ceremonii, şi regizorul italian Bernardo Bertolucci, distins cu cea dintâi Palme d’Or de onoare din istoria de aproape şapte decenii a Festivalului, un admirabil gest recuperatoriu pentru autorul Ultimului tango la Paris (1972) şi al Inocenţilor (2003), capodopere pe care juraţii de la Cannes nu le-au apreciat după merit la timpul lor (mai bine mai târziu decât niciodată); Woody Allen, vădit emoţionat, prezentând echipa Midnight in Paris, ce a şi deschis parada, în fruntea unui grup compact din care făceau parte Léa Seydoux, Gad Elmaleh, Kathy Bates şi Adrien Brody, dar fără două piese extrem de valoroase – Marion Cotilard, care azi-mâine va da naştere unui copil şi Carla Bruni, despre care, de asemenea, se zvoneşte ca e în aşteptarea unui prunc. Prima doamnă a Franţei joacă, în filmul lui Woody Allen, rolul unui simpatic ghide la Muzeul Rodin din Paris. Povestea antrenantă, tandră şi mustind umor specific a acestui miez de noapte la Paris este despre un cuplu american ce decide ca, înainte de nunta programată pentru toamnă, să se arunce într-o escapadă romantică în Oraşul Luminilor, tulburaţi de misterele şi de climatul cu totul special al legendei de pe malurile Senei…

În ce-l priveşte pe Nicolas Sarkozy, acesta apare încarnat de către Denis Podalydès în Cucerirea, lucrare biografică unde regizorul Xavier Durringer rescrie ascensiunea actualului locatar al Palatului Élysée. Însă nici Prima Doamnă, nici Domnul Preşedinte nu au vreo şansă de a se vedea laureaţi, ambele filme fiind proiectate în afara competiţiei. Şanse reale de a cuceri Palmierul au însă spaniolul Pedro Almodovar (poate, în sfârşit!), italianul Nanni Moretti cu Habemus Papam, danezul Lars von Trier cu Melancolia, belgienii multiplu laureaţi Jean-Pierre şi Luc Dardenne pentru Puştiul cu bicicleta, finlandezul Aki Kaurismaki cu Le Havre. Americanul Gus Van Sant deschide competiţia paralelă, Un certain regard, cu Restless, unde mai concurează francezii Bruno Dumont, cu Hors Satan, şi Robert Guédiguian, cu Les Neiges du Kilimandjaro, şi sud-coreeanul Kim Ki-duk, cu Arirang.
Ca niciodată, este impunătoare prezenţa cinematografiei franceze, printre ai cărei reprezentanţi se numără şi Radu Mihăileanu, originar din România, cu Izvorul femeilor. Tot din Hexagon s-au mai avântat în luptă Bertrand Bonello, cu L’Apollonide, Alain Cavalier, cu Pater şi Maïwenn, cu Polisse. Un oaspete foarte rar şi multaşteptat, americanul Terrence Malick, aduce în competiţie al cincilea lungmetraj al dumisale, The Tree of Life (Pomul Vieţii), cu Brad Pitt şi Sean Penn pe afiş. Un suspin în plus pentru starletele ce roiesc, entuziasmate şi cu capul în nori, lângă Palatul Festivalului.

Larisa Turea,
de la Cannes, în exclusivitate pentru TIMPUL