Primarul îşi pregăteşte discursul, cineva se gândeşte dacă să facă vreo masă de sărbătoare, cântăreţii îşi dreg vocile pentru concertul de mâine-seară, poate ONG-iştii plănuiesc vreun protest. Eu o să-l felicit pe unul dintre prietenii mei cei mai buni, Victor, care s-a născut într-o zi cu Chişinăul, dar cu 550 de ani mai târziu.
Cu ocazia acestei zile, s-au lansat şi nişte cărţi – volumul „Chişinăul din amintire”, antologia „Chişinăul în literatură”, albumul „Retro Chişinău”. Anterior, a apărut „Cartea neagră a patrimoniului cultural al mun. Chişinău”. Toate ne povestesc despre oraşul nostru sau, mai bine zis, despre ce a mai rămas din el. Fiecare dintre aceste cărţi ne aminteşte de Chişinăul anilor ’30, ’80 sau ’90, care avea o identitate, un sens şi chiar… un scop. Acum, doar în campania electorală candidaţii la Primărie vorbesc despre frumuseţea oraşului, dar de cum preiau fotoliul – îl distrug. Azi, Chişinăul s-a ascuns printre excavatoarele din centrul său istoric. Şi chiar dacă are 13 oraşe înfrăţite, al nostru pare să ajungă un frate vitreg, pentru că nu se ştie dacă va semăna vreodată cu ele…
„Chişinăul mai poate fi salvat, dar pentru aceasta este nevoie să fim temerari ca şi Carol Schmidt, să iubim frumosul clădirilor ca şi Alexandru Bernardazzi şi să visăm nostalgic ca şi Alexei Şciusev”, scrie Iurie Colesnic în prefaţa la „Retro Chişinău”. E necesar de adăugat: „…şi să nu semnăm autorizaţii de demolare a monumentelor din centrul istoric al capitalei, ca viceprimarul Nistor Grozavu”…
