Actualitate

Şase localuri din Chişinău au fost amendate pentru încălcarea Legii antitutun

Potrivit unui raport al Centrului de Sănătate Publică din Chişinău, în lunile iunie şi iulie curent au fost efectuate peste 1300 de controale planificate şi circa 1100 de controale inopinate. „Verificările s-au desfăşurat în locaţiile de alimentaţie publică, instituţiile de educaţie, întreprinderile de producere şi prestări de servicii şi comerţ. Au fost identificate peste 160 de încălcări, fiind emise trei hotărîri de suspendare a activităţii”, se menţionează în document.

Legea antitutun a fost adoptată de Parlament la 29 mai 2015, avînd drept scop protejarea populaţiei de efectul fumatului şi expunerea la substanţele toxice.

Conform documentului, fumatul este interzis în localurile de tip închis, în mijloacele de transport, inclusiv cele private în care se află minori, sub acoperişul staţiilor de transport public, în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor sociale distractive şi de alt gen. Persoanele fizice care încălcă noile rigori sînt sancţionate cu amendă de la o mie pînă la trei mii de lei, iar persoanele juridice cu o amendă de pînă la 10 mii de lei.

Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *