Actualitate

Scântei între Robu și Popov, la ședința CSP: „Ați pus cruce deja pe Stoianoglo?”

Potrivit lui Dumitru Robu, Ruslan Popov trebuia să-și aleagă una din funcțiile vacante încă în luna octombrie 2021, până la expirarea mandatului său de adjunct al procurorului general. Acesta a făcut referire la regulamentul CSP care prevede „negru pe alb” că procurorul trebuie să depună în scris funcția pentru care optează și angajatorul nu ar avea nicio obligație să-i propună vreuna.

„Fiecare jurist are dreptul la interpretarea legii, însă modul în care este interpretată în raport cu mine este incorect. De pe data de 9 octombrie 2021, mă aflu sub urmărire penală până azi, inclusiv. În plus, nici mandatul procurorului general nu este încetat și, respectiv, nici al meu, pentru că nu există un procuror general nou. Există un procuror general interimar care ar putea să aibă doar adjuncți interimari. Dacă domnul Robu interpretează legea anume așa, nu am să mă supăr pe el și nici dacă CSP va considera așa, nu am să port nicio pică, dar o să vedem ce va spune instanța”, a replicat Ruslan Popov, la ședința CSP.

Procurorul adjunct suspendat a dat de înțeles astfel că va contesta atât demersul lui Dumitru Robu, cât și hotărârea CSP.

„Imaginați-vă că procurorul general este restabilit, or dvs. ați pus cruce deja pe Stoianoglo (n.r. Alexandr Stoianoglo)?! Cum puteți să hotărâți soarta adjuncților săi?! Să presupunem că eu o să accept o funcție, nu contează care, pentru că și aici o să fie un joc, dar asta nu înseamnă că ulterior n-o să contest în instanță”.

Ruslan Popov a mai adăugat că va opta pentru o funcție vacantă în sistemul Procuraturii, „doar ca să nu aveți temei să mă eliberați”. Pentru asta a solicitat timp și lista integrală de funcții vacante disponibile pentru a-și putea face alegerea în scris. Membrii CSP au intrat în deliberare și au discutat peste jumătate de oră despre acest subiect, ca într-un final președinta CSP, Angela Motuzoc, să anunțe că „Consiliul a decis să reia discuția în ședința din 17 februarie curent, la ora 10:00”.

„Au apărut mai multe întrebări ce urmează să fie adresate și este necesară oferirea timpului domnului Ruslan Popov pentru a opta pentru funcțiile care au fost libere”, a explicat aceasta.

Vă amintim că Ruslan Popov a fost suspendat din funcția de adjunct al procurorului general în decembrie 2021, după ce a fost pornită o urmărire penală pe Alexandr Stoianoglo, suspendat din funcție mai devreme. Mai târziu, și pe numele său a fost deschis un dosar penal. Este învinuit de îmbogățire ilicită în baza unor investigații jurnalistice, potrivit cărora, ar fi beneficiarul final al unei livezi moderne şi al unui frigider pentru păstrarea fructelor, înregistrate pe numele tatălui său. 

Popov se pledează nevinovat. Acum, acesta este cercetat sub control judiciar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *