Mulți dintre cei care, pe timpul URSS, umili și fricoși, se temeau să deschidă gura, fiind gata să-și șteargă și suflete cu flamura roșie a partidului comunist, s-au proclamat cât ai mișca din cap patrioți și luptători pentru dreptate. Dacă ar fi scris Eugene Ionesco o piesă despre fenomenul în cauză, cred că am citi-o astăzi cu un sentiment de autocompătimire.

Totuși, schimbarea de atunci a avut un rol crucial pentru popoarele din spațiul ex-sovietic, fiindcă ne-a întors mai mult sau mai puțin libertatea și ne-a pus mintea în mișcare. Unii oameni erau chiar fericiți, când au priceput că viitorul lor depinde deja incusiv de ei, dar nu exclusiv de Comitetul Central sau KGB. Peste mai mulți ani, ipocrizia celor care au condus mișcarea de eliberare națională a ieșit la iveală, însă evenimentul era deja consumat din punct de vedere istoric.

Schimbarea lui Iurie Roșca

De atunci în societatea noastră lucrurile se schimbă periodic, uneori chiar prea des, la fel ca și guvernele autohtone, dar cu toate acestea moldovenii continuă să lupte pentru schimbare. La început credeam că mult visata schimbare o va realiza Iurie Roșca, care ne promitea unirea cu România și o viață de basm alături de frații noștri de peste Prut. Până la urmă, din câte se cunoaște, acest personaj a distrus din temelii Frontul Popular, pe care-l conducea, sacrificând însăși ideea Unirii. Mai târziu s-a metamorfozat din cel mai aprig unionist în unul dintre cei mai înflăcărați susţinători ai Kremlinului și s-a pierdut în trecut.

Schimbarea lui Mircea Snegur

În timp ce Roșca se afla în acei ani într-o opoziție foarte comodă pentru el, concetățenii noștri aşteptau schimbări de la Mircea Snegur. Poate că i-a fost greu primului președinte să contruiască o țară, însă lucrurile oricum n-au avut efectul dorit, mai ales după ce ne-am trezit cu „limba moldovenească” în Constituţie, de care nu ne putem debarasa, ca de o molimă, nici până în prezent, şi cu Igor Smirnov eliberat din detenţie. În ciuda tuturor dificultăţilor de ordin economic pe care le avea ţara noastră atunci și pe care le invocă astăzi Snegur, condamnarea liderului separatist ar fi trezit confuzie printre regizorii loviturii de stat de la Tiraspol și, în consecință, situația ar fi putut să ia o întorsătură favorabilă pentru noi. Acest pas ferm al Chișinăului ar fi derutat nițel şi Moscova, care la acea vreme era încă deprinsă să-şi spună ultimul cuvânt în ceea ce privea interesele sale în fostele republici sovietice.

Schimbarea lui Lucinschi

Nemulţumiţi, moldovenii au început să lupte pentru o nouă schimbare şi l-au ales preşedinte pe Petru Lucinschi. Îmi amintesc cum îşi zicea lumea, că Snegur nu-i în stare să facă ordine în țară, pentru că e agronom, pe când Lucinschi, care a condus partidul comunist din Tadjikistan, este fără îndoială mai priceput. Sunau mieros și promisiunile lui Piotr Chirilovici despre bunăstarea care-i așteaptă pe alegători, dacă-și vor da votul pentru el. După ce l-au ales, R. Moldova a atins culmea sărăciei, statul a încetat să achite pensiile şi salariile, lipsea lumina în case, tot mai mulţi oameni duceau foame, iar criminalitatea creştea ca pe drojdii. Atunci a început marele exod al moldovenilor în străinătate. Dacă, pe timpul lui Snegur, mulţi au murit în războiul de pe Nistru, pe timpul lui Lucinschi mulți au murit prin munți și păduri, croindu-și drum spre „paradisul european”.

Schimbarea lui Voronin

Simțindu-se în agonie, moldovenii şi-au amintit cu drag de timpurile sovietice, când deşi erau privaţi de libertate, se bucurau în schimb de cârnaţ şi pâinică de trei copeici. De aia promisiunea de-a dreptul bădărănească a lui Vladimir Voronin, precum că RM va reveni la preţurile de altădată într-o noua uniune interstatală Moldova-Belarus, a încântat toată ţara. Tineri și bătrâni, toţi au văzut în el salvatorul şi i-au asigurat o majoritate parlamentară. Ce-i drept, cu Voronin n-am dus-o foarte rău din punct de vedere material, însă ideologia moldovenistă primitivă a partidului său şi promovarea în funcţii de răspundere a unor persoane corupte a trezit în ultimă instanță dezgustul societății, care și-a dorit o nouă schimbare.

Schimbarea din 2009

În 2009, am crezut cu toții că dreptatea a triumfat și că, în sfârșit, s-a înfăptuit marea schimbare, la care am sperat o mulțime de ani. Veneau ai noștri, ce vrei? Europa ne mângâia pe tâmple și ne simțeam pe picioarele noastre până când lupta pentru bani dintre persoanele-cheie ale PD şi PLDM a pus în umbră doleanțele cetăţenilor şi s-a încheiat cu dispariţia din sistemul bancar al ţării a unui miliard de dolari. Arestarea lui Filat şi apoi reţinerea lui Chirtoacă, care au consolidat puterea în mâinile Partidului Democrat , n-au schimbat nimic spre bine. Dimpotrivă, pe de o parte, miliardul furat ni s-a pus nouă în cârcă, iar, pe de altă parte, ni se făgăduiește pe termen nelimitat o posibilă aderare la Uniunea Europeană. Și oamenii, deznădăjduiți deja, cred într-adevăr că Europa este pământul făgăduinței, care își va deschide cu dragoste portița în fața celei mai sărace țări de pe continent. Bieții de ei nici nu știu că actualmente UE nu are tendințe de extindere spre Est și se orientează către Balcani.

Schimbarea lui Dodon

Pentru că minciuna se făcea simțită, o parte dintre noi a zis că nici așa nu se mai poate și că e timpul pentru o nouă schimbare. Astfel ne-am trezit cu Dodon președinte. Iar acesta, spre marele său nenoroc, este nici mai mult, nici mai puțin decât un clovn. Pe de o parte, se bate cu pumnii în piept, afirmând că numai Rusia și Uniunea Euroasiatică ar putea aduce bunăstarea în R. Moldova, pe de altă parte, promite tot felul de ciudățenii și nu se ține de cuvânt niciodată, iar de cealaltă parte, are o colaborare destul de eficientă cu partidul de guvernământ.

Schimabrea zilei de mâine și o excursie utilă

Suntem în octombrie 2017, când moldovenilor nu le mai place nici laie, nici bălaie, adică nici PDM, nici Dodon. Și ei au hotărt să facă o schimbare. Să vedem cum stau aranjate piesele pe tabla de șah. Dacă la putere ar veni regina Maia Sandu cu regele Andrei Năstase, divorțul va avea loc foarte curând, deoarece interese reale ale celor doi diferă. Și atunci moldovenii vor lupta pentru o nouă schimbare.

Dacă mi-ar sta în puteri, aș organiza pentru oamenii noștri de rând câte o excursie de câte o săptămână în Rusia și în capitala europeană Bruxelles. I-aș invita doar să se plimbe pe străzi, oriunde doresc, fără un program prestabilit. După această excursie, ei vor decide că trebuie să facă o schimbare.

Însă lupta lor va fi opacă, pentru că ei nu vor înțelege ce scop urmăresc și cum ar trebui să fie schimbarea pe care și-o propun. Vor rătăci ca în pustiu până se vor piedrde unul de altul, deoarece schimbarea așteptată de moldoveni nu există. Și ea nu se deosebește nici câtuși de puțin de intenția unui secretar de primărie de a deveni președinte al SUA.

În ultimii ani, am discutat cu o sumedenie de persoane, care cred sincer că demnitarii moldoveni sunt cei mai corupți din Europa. Dar ei se înșeală amarnic, căci toți oamenii, indiferent de etnie și de apartenență politcă, sunt dedați păcatului. În realitate, moldovenii visează doar ca să nu cadă în disperare, la fel cum o fac și cetățenii simpli ai altor state, fie că e vorba de Belgia sau Germania, fie că e vorba de Rusia sau America, fie că e vorba de ce vrei tu, cititorule.