Poate părea ciudat, eu fiind departe – și fizic și moral – de preocupările, grijile și (in)certitudinile unui cetățean loial al RM. Respectiv, sunt din Republica Ploiești, nu am fost niciodată în RM și nici nu simt nevoia de moment să o fac. Pur și simplu, îmi ajunge cât am citit despre ea încât să consider că o cunosc convenabil. Asta ca să nu mai vorbesc de cetățenii RM din oborul de la noi, care moldoveni verzi și autorecunoscuți fiind, continuă după 23 de ani să vorbească rusește între ei. Mențiune: această remarcă va fi, fără îndoială, speculată la greu de cei care – pe baza ei – vor demonstra că sunt un impostor sau, mai exact, un agent al SRI-ului fascist al lui Băsescu.

Vreau să declar extrem de sincer: am descoperit acest ziar absolut din întâmplare, alături de alte „organe” de presă din RM, într-un moment de plictiseală și sictir la adresa presei din România, care în acel moment (ca și astăzi, de altfel) se împărțea în două categorii absolut clare: presa de scandal și presa de partid sau cel puțin partinică. În prima fază, m-am focusat pe două-trei ziare care păreau să nu fie complet aservite ideii de rerusificare a RM, dar cu mare regret am constatat ulterior că unul singur nu putea fi confundat nicidecum cu o agentură prost mascată a fostului frate mai mare. Mă refer, explicit, la TIMPUL de Chișinău.

Asta nu ar fi totul. Nici Literatura și Arta nu este o gazetă de perete a Moscovei. Dar îi lipsește ceva. Îi lipsește un Constantin Tănase. Vreau să fie foarte clar: nu am nicio relație cu acest mare român, din păcate pentru mine. Mai mult de atât, nu am nevoie de un Constantin Tănase ca să îmi fie bine la mine în țară. Fiindcă, una peste alta, mi-e relativ bine în România, indiferent de existența sau nu a unui CT în RM. Și chiar indiferent de existența unei RM, pur și simplu. În concluzie, nu sunt un exaltat, un naiv sau un idiot care nu mai poate trăi pe Terra, dacă Basarabia NU e România.

Dar acum, după niște ani în care îl citesc pe CT aproape în fiecare dimineață în care publică, simt un mic gol interior, o părere de rău, o neîmplinire în zilele în care, din vina mea sau a Domniei Sale, nu putem „comunica”: respectiv, ori dânsul nu publică, ori eu, din varii motive, nu îl pot citi. Și știți de ce? Fiindcă CT de Chișinău este, după umila mea părere, unul dintre cei mai străluciți gazetari pe care îi are națiunea română în aceste momente oarecum de cumpănă (poate unii dintre dvs. nu au înțeles corect niște termeni, dar națiunea română îi cuprinde și pe conaționalii autorecunoscuți de peste Prut, chiar dacă dl Rogozin, desigur aplaudat călduros de domnii și/sau tovarășii Dodon, Mișin, Voronin et co, este probabil de altă părere).

Trebuie să spun încă ceva, la adresa maestrului CT: sunt invidios. Pentru un român normal, care consideră RM o parte a țării nu din naționalism prostesc sau propagandă de 2 bani, ci pentru că pur și simplu asta este concluzia ISTORIEI, oricum ai citi-o, trebuie să recunosc că nu știu niciun exemplu mai profund, mai concis, mai patriot și mai logic (aș putea continua) de jurnalist ancorat în realitățile RM, care să știe să le exprime atât de corect. Inclusiv lingvistic, ceea ce nu este de ici de colo. Nu mai sunt un puștan, deci posibilitățile mele de a progresa în viitor sunt oarecum limitate, inclusiv în domeniul gazetăriei. Aș fi vrut să am timpul, condițiile și intelectul să mă ridic la nivelul maestrului CT. Dar cel mai mult mă supără faptul că acest mare gazetar nu este cunoscut la noi, în România, decât în niște cercuri relativ restrânse. Marele public nu îl cunoaște, din păcate, am convingerea că nu îl cunosc – din prostie, incultură sau la ordin – mulți dintre „marii patrioți” care chipurile nu dorm noaptea de grija Basarabiei. Nu dau exemple, ar fi inutil.

Aș mai adăuga ceva: TIMPUL de Chișinău nu duce lipsă de gazetari talentați. Majoritatea, dacă nu aproape toți, sunt tineri sau abia au depășit pragul tinereții. Unii sunt localnici, alții cooptați, cu tact și înțelepciune, din România. Un George Damian este absolut strălucitor în sintezele lui atât de explicite și convingătoare. Analizele semnate de Octavian Țâcu depășesc cu mult condiția de „simplu” gazetar. Dumitru Crudu promite serios pentru viitorul criticii literare și – de ce nu – al literaturii de peste Prut. Moni Stănilă este o adevărată doamnă a credinței străbune. Și lista ar putea continua. Dar peste toți, ca umbra protectoare a unui stejar secular, se ridică cuvântul spumos al patriarhului Constantin Tănase.

În final, poate vă întrebați de ce acum? De ce fac aceste declarații acum, și nu peste o săptămână, o lună sau două. Foarte simplu. Voi pleca în concediu. Nu voi mai citi presa, adică în principal TIMPUL de Chișinău. Și mi-e rușine să recunosc după atât timp, dar nu știu când aniversați niște ani de apariții, sau când împlinește maestrul CT niște ani de viață. Dacă va fi în săptămânile următoare, să vă fie de bine! Și să știți că și aici, peste Prut, cineva vă iubește, vă apreciază și vă așteaptă. Vă rog să continuați. O zi bună!
Sorin Darian, Ploiești, România

P.S. Am fost și vom rămâne „altceva”

 Din motive de falsă modestie acest articol nu ar fi trebuit să apară. Dar trec cu „falnic, fără păs”, vorba lui Eminescu, peste eventualele înțepături otrăvitoare din partea știm noi a cui. Am recitit mesajul și m-am convins despre ce se vorbește în propoziție – nu despre umila mea persoană, ci despre ziarul TIMPUL. Acum când ne apropiem de „ziua lui de naștere” – pe 14 septembrie TIMPUL împlinește 12 ani de la lansare – am satisfacția să constat că TIMPUL rămâne o publicație distinctă în peisajul presei de la Chișinău. Când am lansat TIMPUL, acum 12 ani, am vrut ca acest ziar să fie „altceva”. Și a fost „altceva”. Și este „altceva”. O, zeilor, câte ziare au apărut și au dispărut în răstimp, câte apar și vor dispărea – efemeridele plătite „discret” din buzunarele unor partide nu au! Noi am fost „altceva” și vom rămâne o voce distinctă pentru că ne-am circumscris fără rezerve și manevre conjuncturale unei idei naționale fundamentale, formulată aforistic de M. Eminescu „Suntem români și punctum”. Nu am plătit tribut naționalismului jegos de paradă, nu am deraiat în mizeria xenofobiei, dar ne-am mândrit că suntem români și am lucrat în numele acestui adevăr.

TIMPUL, așa cum este el azi, e opera mai multor ziariști inimoși și talentați care, la diferite perioade, au făcut parte din redacția acestei publicații. Azi la TIMPUL a venit și se formează o nouă echipă de ziariști. Silviu Tănase, Ala Coica, Victoria Puiu, Ion Macovei, Pavel Păduraru, Ana Gherciu, Vasile Dosca, Dorin Galben – iată câteva nume care trebuie reținute pentru că, sunt convins, vor avea un cuvânt serios de spus în jurnalismul românesc de la Chișinău. Îi mulțumesc autorului scrisorii pentru prilejul oferit de a spune cititorului aceste lucruri. O zi bună la toți.

(C.T.)