Chiar dacă brațele tale m-au legănat, chiar dacă am adormit cu capul pe pieptul tău, memoria lor a rămas adânc închisă în amintirile copilăriei, de care nu-mi aduc aminte. Nu am o imagine clară despre chipul tău, doar din fotografii îmi pot imagina căldura pe care o transmiteai celor din jur. În imaginație mi-am construit și gustul zemii, al plăcintelor cu cireșe sau al cozonacului de Paște.
Vocea ta nu are sunet pentru mine. Nu știu cum sună numele meu spus de tine și nu știu cuvintele de alint pe care mi le spuneai, nici cântecul pe care îl fredonai înainte să adorm. Gesturile tale le-am construit din cuvintele prin care mama mea, sora și verișorii te descriau.
Știu însă, dacă pot să pledez până în pânzele albe pentru bunătatea și generozitatea oamenilor, dacă pot să le ofer celor din jur încrederea și protecția mea fără a cere ceva în schimb, dacă pot ierta, dacă accept dezamăgirile doar pentru a deveni mai puternică, dacă am naivitatea să cred în iubirea simplă și intensă, în zâmbetul sincer și în visele cu ochii deschiși – este pentru că ai ținut să-mi lași moștenire o parte din caracterul tău.
Ești mereu în inima mea prin istoriile pe care le-am ascultat de la oamenii care au avut norocul să te cunoască. Fiind născute amândouă în februarie, la o distanță de decenii, te-am simțit mereu aproape. Ți-am simțit zâmbetul calm când sărbătoream un succes și mângâierea caldă când trebuia să fac față unei provocări.
Ești spiritul ce stă alături de mine și alungă frica din inima mea, ești suflul vântului care mă însoțește în zilele de vară, ești lumina care mă ghidează în drumul vieții și nu mă lasă să mă rătăcesc. Și știi, bunico? Dacă pot iubi pe cineva de care nu-mi aduc aminte, înseamnă că ai fost o persoană foarte specială.
Timpul Suplimentul Femeia
