Sunt în totalitate de acord cu textul ei. Noi, într-adevăr, ne-am înglodat aproape toți în mocirla minciunilor. Ne-am deprins a denatura adevărul. De la cine? De la ruși, evident, și tot de la ei am învățat să înjurăm și să furăm. Nu întâmplător s-a creat cântecul: „La colhoz pe dealul mare/ Cine fură acela are”. Falsificările și mistificările de tot soiul în tot imperiul URSS-ului au fost în vogă. Din cauza acestor mașinării apăreau, ca ciupercile după ploaie, eroi a așa-numitei munci socialiste. Și tot așa planurile cincinalelor erau realizate în trei-patru ani, iar în magazine bătea vântul a sărăcie.
Comuniștii născoceau tot felul de sloganuri, îndemnând populația la munca rău plătită. Unul dintre acestea era: „Azi să lucrăm mai bine ca ieri, iar mâine mai bine ca azi”, pe care oamenii mai deștepți îl înțelegeau în felul lor. Adică, mai bine să lucrăm mâine, decât azi. În fiecare an, când începeau lucrările în câmp, presa comunistă reitera așa o frază, pe care folcloriștii, deprinși și ei cu minciuna, au introdus-o în culegerile de proverbe și zicători: „O zi de primăvară hrănește un an”. La auzul acesteia bieții colhoznici, prostiți de-a binelea, se întrebau: „Dar în celelalte 264 de zile ce vom face, vom trage mâța de coadă?”.
Pe parcursul a zeci și zeci de ani în lagărul socialismului „multilateral dezvoltat”, într-atât ne-am obișnuit cu minciuna că am început chiar să credem că rușii într-adevăr ne-ar fi frați și prostiți fiind, ne botezam odraslele noastre cu nume rusești – Sveatoslav, Oleg, Veaceslav, Ludmila, Svetlana, Vsevolod etc. În satul meu natal, Alexăndreni, r-nul Edineț, pe piatra monumentului celor căzuți în ultimul (să dea Dumnezeu să fie ultimul) război mondial nu veți găsi niciun Ion, toți au fost ivanizați. Până și numele Vasile, Grigore au trecut în Vasilii, Grigorii. Organul de conducere a satului a fost numit Sovietul sătesc, dar nu Sfatul satului. La conducerea acestor organe au fost aleși, mai curând numiți, indolenții, agramații, bețivii. Ultimul președinte din preajma restructurării gorbacioviste a fost o fleoarcă care-și schimbase strămoșescul nume Ciobanu după modelul pretinsului lingvist I. D. Ceban.
Rușii au spus și mai debitează și astăzi minciuna de îngheață apa. Cică ei nu sunt implicați în războiul din Ucraina. Mai mult, se spune că dacă separatiștii din Donețk și Lugansk nu ar fi asigurați cu arme și muniții din afara statului nu ar fi avut cu ce lupta, și astăzi, logic judecând, ar fi pace și liniște pe aceste meleaguri. Trilingvismul din Crimeea e și acesta o minciună sfruntată, întrucât de facto, limba cu adevărat de stat va fi rusa, ca și în cazul trilingvismului transnistrean, pe când tătara și ucraineana vor rămâne declarații goale, și evident rușii încă nu au auzit zicala: „Cu minciuna departe nu ajungi”. Și ar fi bineînțeles, încă foarte mult de adăugat la tema minciunilor perfide și viclene, dar cred că o va face mult mai bine domnul Constantin Tănase. Eu la rându-mi, voi încheia scrisoarea mea cu acele cuvinte care aparțin filozofului francez Michel Montaigne: „Cu adevărat, a minți este un viciu blestemat… Dacă am cunoaște grozăvia și pacostea minciunii, am osândi-o mai crunt decât alte nelegiuiri”.
Grigore Croitoru,
Camenca
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
