Educaţia nu ţine de naţie, însă ţine de nivelul de cultură al zonei din care vii. De aceea nu există un popor de proşti sau unul de genii, nu vedem un oraş întreg de oameni cu bun simţ. Nicăieri. M-am obişnuit să aud rusa în jurul meu. Am prieteni ruşi. Am fost în vizită la ei, şi ei la noi. Sunt oameni ca toţi oamenii. Educaţi, de bun simţ, talentaţi şi aşa mai departe.
Că există şi oameni fără un elementar bun simţ, n-ar fi o problemă dacă ei nu ar avea funcţii reprezentative în ţara din care vin. Marele semn de întrebare asupra nivelului de cultură şi educaţie al actualei conduceri din Rusia nu îl constituie în niciun caz ruşii din Chişinău. Şi acesta e un lucru pe care n-ar trebui să îl uităm. Ei merită acelaşi respect, acelaşi statut, ca oricare alt cetăţean al Republicii Moldova. Mie nu mi-a venit niciodată în ospeţie un etnic rus care să îmi scuipe în borş.
Însă la nivel oficial, ruşii (nu vorbesc de cei din Chişinău) vin aici şi scuipă în borş. Regulat. După Rogozin, care oricum a întrecut orice bădărănie imaginabilă, total nepotrivită cu statutul său de oficial al unei mari ţări, comportându-se ca un frustrat care ziua întreagă stă cu nasul în calculator cu scopul de a-i jigni pe alţii, punând comentarii unde nimeni nu i le cere, acum s-a găsit un Rogozin mai nou, un pic mai atent la volumul vociferărilor: Grigori Karasin.
Karasin a bătut mii de kilometri de la el până la noi nu ca să stea la poveşti, nu ca să îşi mănânce borşul complimentând bucătăreasa, ci ca să ne tragă de urechi. Să ne ameninţe cu consecinţe. De ce? Fiindcă vrem în Europa. Păi asta putea să ne-o transmită de la Moscova, nu trebuia să se deranjeze să vină până aici.
E extrem de neplăcut. Fiindcă ei reprezintă un stat şi au o greutate. Una e să fii înjurat pe Internet de un neica nimeni pe care nici nu te chinui să îl citeşti din cauza greşelilor gramaticale şi alta e să te ia în şuturi cineva cu acelaşi statut ca al tău. Ca să fii afectat de cei care te jignesc în stradă (sau pe Internet) ar trebui să ajungă să îşi spună discursurile de la aceeaşi tribună cu tine. Până atunci, vorba aia: apa trece, pietrele rămân (nu vreau să folosesc proverbul cu caravana, că îmi amintesc de Efrim).
Însă aceste persoane cu statut oficial, care vin în Moldova să ne scuipe ameninţări, reprezintă nivelul de cultură al zonei din care vin. Şi atunci mă întreb – legitim, din punctul meu de vedere – cu ce speră ei să ne întoarcă din drumul spre Europa? Cu ameninţări? Cu apucături de Piaţa Centrală? Cu fluturarea pumnului în aer? Aţi văzut vreodată un diplomat european vorbind în acest hal la Chişinău? Nu, n-am văzut. Au gustat borşul, au lăudat bucătăreasa şi – eventual – ne-au dat câte un sfat. Nu din superioritate, ci din experienţa lor.
Cine vrea la masă un om care îi scuipă-n farfurie?
