Se împlinesc 100 de ani de la nașterea poetului Paul Mihnea
S-a născut în 1921 în orașul Briceni. Și-a făcut studiile la Liceul român din Cernăuți. Urmează Universitatea din Cernăuți. Scrie versuri încă din anii de școală.
Numele său adevărat este Pinhas Șilman. Părinții poetului și-au pierdut viața în GETO-ul din regiunea transnistreană.
Își face studiile la Liceul din Cernăuți, scriind versuri încă în anii de școală, prima plachetă, Preludiu, fiindu-i publicată la Cernăuți în 1940.
Potrivit ”Calendarului Național”, Paul Mihnea a scris o poezie intelectualizată, de o sensibilitate deosebită. A fost un sonetist extraordinar, dar sonetul său a fost unul reformulat. Un „poet pur”, așa cum l-a definit scriitorul Vladimir Beșleagă. Academicianul Mihai Cimpoi l-a caracterizat drept un „adevărat monah al poeziei”, „a fost un scriitor care s-a hrănit numai din scris, poezia fiind pentru el o sărbătoare a intelectului”.
În 1940 a editat prima sa carte la Cernăuți, „Preludiu”. În timpul războiului s-a refugiat la Tver. În 1945 se întoarce la Chișinău. În 1951 apare al doilea volum de poezii „Bat miezul veacului curanții”. După apariția celui de-al treilea volum, „Lumina ochilor mei”, în 1957, este exclus din Uniunea Scriitorilor (1958). A fost restabilit peste doi ani. Aceste două volume, „Bat miezul veacului curanții” și „Lumina ochilor mei”, tematic sunt ancorate în realitățile postbelice, fiind marcate de umanism și pledoarii pentru pace.
În ultimii ani de viață a scris versuri în limba franceză. În franceză are și o carte care n-a mai văzut lumina tiparului. Începând cu anul 1988 a scris 174 de poeme în franceză.
Paul Mihnea a încetat din viață la 31 august 1994.