Ultima oră

Secret dezvăluit: Acordul Ungariei cu Rusia pentru extinderea centralei nucleare de la Paks ar putea mări preţul energiei şi ar produce pierderi uriaşe

Orban, îmbarcat într-o campa­nie de ieftinire a serviciilor publice de utilităţi, a promis că prin dezvol­tarea programului nuclear al ţării ungurii vor avea în câţiva ani cea mai ieftină energie din Uniunea Europeană.

Problema extinderii centralei nucleare de la Paks, care asigură în prezent 40% din producţia de energie a ţării, a fost scoasă în mod neaşteptat de pe agenda unei întâl­niri a comisiei parlamentare pentru dezvoltare sustenabilă programată pentru 10 decembrie pe motiv că discuţiile pe această temă nu sunt oportune, potrivit unui articol al publicaţiei Népszabadság, preluat de Portfolio.hu.

Într-o nouă întâl­nire a comisiei la începutul săptă­mânii trecute, Pál Kovács, secretar de stat din ministerul dezvoltării, a promis că va prezenta comisiei esti-mările producătorului de electrici­tate MVM, deţinut de stat, legate de extinderea centralei de la Paks. Subiectul nu a fost însă inclus nici de data aceasta pe agenda întâlnirii programate a doua zi.

Népsza­badság scrie că amânarea discuţiilor pe această temă a fost determinată de teama că „prezentarea estimă-rilor MVM ar fi putut genera nelinişte chiar şi în rândul parla­mentarilor partidului de la guvernare înainte de votul final asupra legii privind acordul încheiat de Orban şi Putin”.



Pierderi mari

Raportul MVM nu pune pro­iectul de extindere a centralei de la Paks într-o lumină favorabilă. În cazul unor investiţii de 2.000 mi­liarde de forinţi (6,5 mld. euro) şi dacă compania energetică de stat finanţează investiţia din resurse proprii, preţul de producţie al ener­giei la cele două reactoare noi ar fi de 22 de forinţi pe KWh, peste preţul de 16 forinţi pe KWh de pe piaţa liberă.

Pentru o investiţie de 3.000 miliarde de forinţi (9,7 mld. euro), preţul de producţie ar creşte la 33 de forinţi pe KWh, potrivit raportului. Dacă cheltuielile de capital nu depăşesc 3.000 miliarde de forinţi, iar costurile cu dobânzile şi cele legate de dezvoltare ar fi plătite de contribuabili, preţul de producţie al energiei la cele două noi reactoare ar fi de 25 de forinţi pe KWh, ceea ce ar creşte preţurile la energie cu peste 10% şi ar cauza pierderi de 1.000 miliarde de forinţi (3,25 miliarde euro).

În ianuarie, premierul Orban şi preşedintele rus Vladimir Putin au ajuns la o înţelegere prin care compania Rosatom, controlată de statul rus, va construi două reac­toare de câte 1.200 de MW fiecare pentru extinderea centralei de la Paks.

Proiectul va fi finanţat cu un îm­prumut de 10 miliarde euro, considerat uriaş de presă, acordat de Rusia, sumă pe care Ungaria o va restitui în perioada 2025-2046. Dobânda împrumutului va fi de 4-4,9%, a spus ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga.

Parlamentul a aprobat acordul cu Rusia săptămâna trecută. Centrala de la Paks este singura centrală nucleară din Ungaria şi are în prezent în funcţiune patru reactoare ruseşti cu o capacitate totală de 2.000 de MW. Orban vrea că în zece ani ponderea în mixul energetic a energiei nucleare să ajungă la 70%, de la circa 40% în prezent.

Sursa: zf.ro

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *