Separatistul Ignatiev se plânge presei ruse! Acuză autoritățile de la Chișinău că nu se implică în soluționarea conflictului transnistrean
Vitalii Ignatiev se plânge în presa rusă că autoritățile de la Chișinău nu se implică în soluționarea conflictului transnistrean. Potrivit acestuia, dacă și-ar dori remedierea, responsabilii „nu ar refuza dialogul”, scrie Realitatea.md.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat pentru publicația Izvestia. Acesta s-a referit inclusiv la declarația lui Dorin Recean privind demilitarizarea și a reiterat afirmațiile precum că regiunea este blocată economic și comecial.
„Considerăm speculative tezele că este necesară reformatarea operațiunii de menținere a păcii, că a devenit învechită și că trupele ruse ar trebui retrase. Nu au nimic de-a face cu realitatea. Pentru că Transnistria, Rusia și alți participanți la procesul de negociere pornesc de la faptul că întâi este necesar să se obțină o soluționare durabilă, definitivă, a conflictului dintre Moldova și Transnistria. Și credem că ar trebui să fie corect și să țină cont de voința transnistrenilor, care au ales natura independentă a dezvoltării. Și singura modalitate de a ne gândi la reformatarea operațiunii de menținere a păcii este posibilă numai după ce ajungem în sfârșit la o reglementare a relațiilor noastre și punem capăt conflictului. Dar înainte de asta, a face acest lucru este greșit și contraproductiv. Nu poți pune căruța înaintea calului. Adică, relația cauzală este puternic încălcată”, a declarat Ignatiev.
Referindu-se la dialog, așa-numitul ministru de Externe de la Tiraspol s-a referit la faptul că Maia Sandu ar fi refuzat întrevederi cu Vadim Krasnoselski. În același timp, el a mai vorbit și despre legea separatismului, declarând că nu a primit de la Oleg Serebrian garanții că nu va fi reținut dacă vine tratative organizate la Chișinău.
„Dacă guvernarea Republicii Moldova ar dori o soluționare rapidă, atunci, probabil, ar fi mai activ implicată în negocieri cu Transnistria și nu ar refuza întâlniri la diferite niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel. Am invitat pe președinta Republicii Moldova la un astfel de dialog opt ori, dar a existat un refuz. (…) Există, de asemenea, multe măsuri de presiune – restricții privind aprovizionarea cu alimente și medicamente, legea separatismului și alte articole care permit represiuni în masă împotriva transnistrenilor. Aceștia sunt pași distructivi, arată că Chișinăul nu este pregătit pentru dialog normal, civilizat. Și aceasta este o tendință foarte periculoasă. Prin urmare, credem că nu există alternativă la o operațiune de menținere a păcii, nu ar trebui să existe speculații. Pacea și securitatea pot fi asigurate doar prin negocieri în cadrul operațiunii de menținere a păcii în curs, care s-a dovedit a fi de succes”, a mai declarat Ignatiev.