Sfintele Taine

Cele şapte Taine au fost instituite de Iisus Hristos şi sunt necesare fiecărui creştin pentru mântuire. Numărul de şapte apare clar la Petru Lombardul, în secolul XII. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că sunt mai multe: „Însăşi Biserica e una din Sfintele Taine instituite de Iisus Hristos!"

Pe lângă Sfintele Taine în biserică se săvârşesc ierurgii şi binecuvântări. Ierurgiile şi binecuvântările au apărut în timp în funcţie de necesităţile omului. Ierurgiile sunt slujbe de sfinţire: a apei (agheasma), a caselor, a vapoarelor în vechime, iar acum a maşinilor etc. Tot ierurgii sunt şi pomenile (numite la moldoveni praznice) sau hirotesiile (trecerea dintr-o treaptă preoţească în alta, de exemplu de la diacon la preot) etc.

Binecuvântările sunt rugăciuni pentru diferite nevoi care se fac la cererea credinciosului, în momente dificile pentru el, înainte de examene, în caz de tulburare etc.

E important să ştim că binecuvântările sunt lucrătoare în raport cu credinţa celui care le solicită. Dacă un creştin cere o slujbă de sfinţire, fără să fie convins de puterea rugăciunii, ele nu dau roade.

Biserica a numit Sfinte Taine slujbele care au un fundament biblic clar şi care au fost instituite la porunca Mântuitorului. Cum e cazul botezului: „Mergând botezaţi toate neamurile în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28; 19).

Tainele bisericii sunt: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, Spovedania, Maslul, Cununia şi Preoţia. Primele trei sunt de iniţiere şi în Ortodoxie se săvârşesc împreună. La catolici se săvârşesc la distanţe de câţiva ani, iar protestanţii şi neoprotestanţii nu recunosc toate cele şapte Taine. Însă toţi creştinii recunosc Taina Botezului. La protestanţii vechi sunt recunoscute şi preoţia (pe care o are fiecare creştin) – dar nu ca taină, împărtăşania şi mărturisirea păcatelor, care în unele confesiuni e publică.

Sfintele Taine au o parte văzută, care ţine de rânduiala slujbei şi de materia folosită, iar alta nevăzută prin care credinciosul primeşte har de la Dumnezeu.

Cel mai important lucru în administrarea Sfintelor Taine este invocarea Duhului Sfânt (epicleza), fără de care tainele nu sunt valide. Primul citat evanghelic referitor la harul Tainelor apare la Ioan (1; 17): „Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit", iar Pavel a spus în prima sa epistolă către Corinteni (4; 1) că apostolii sunt „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu".

Desigur că vorbind aproape matematic despre Sfintele Taine, simţim de parcă le-am răpi din taină, însă – pe de altă parte – este necesar să ne cunoaştem confesiunea. Conştientizarea importanţei lor ne ajută să fim mai maturi şi mai atenţi la harul ce ne este dat. Și chiar dacă noi nu înţelegem de fiecare dată de ce trebuie făcut aşa şi nu invers, nu trebuie să slăbim în credinţă.

Gândiţi-vă că Iisus vindecând un orb i-a uns ochii cu pământ umezit şi l-a trimis la o anume scăldătoare să se spele. Unui bolnav i-a cerut să intre în scăldătoare. Însuşi botezul lui Ioan nu era doar declarativ, ci erau spălaţi în apă. Deci toate gesturile pentru care necredincioşii ar putea să ne condamne, sau care ni se par uneori greu de înţeles, sunt pe deplin justificate. Fiindcă de vreme ce vom învia cu trupul, trebuie restabilită şi materia. Şi e necesar ca ea să participe la sfinţirea ei şi a noastră dacă acceptăm cuvintele Bibliei care ne promite un cer nou şi un pământ nou.

Înainte de a le discuta pe rând şi pe îndelete, spun şi eu, ca Sfântul Ambrozie: „Cine este autorul Tainelor dacă nu Domnul Iisus? Din cer au venit aceste taine!".