Pe cât este de reală revanşa comuniştilor şi pe cât de justificată este frica noastră în faţa acestei virtuale catastrofe? Rezultatele referendumului din 5 septembrie au demonstrat, dacă mai era nevoie, cât de periculoasă este ideea potrivit căreia comunismul a murit şi Voronin nu mai este. Comunismul nu moare, el e în noi, la fel şi Voronin – el este, a fost şi va fi, fiindcă el nu e un individ concret, cum ni se pare, ci un simbol, un mit, iar cu simbolurile, cu miturile nu poţi lupta. Peştii din acvariu au uitat un lucru simplu: cine este adevăratul lor duşman. Orbit de setea de mărire, peştele mare crede că duşmanul lui de moarte e peştele mic. Peştele mic, drept reacţie, crede că duşmanul lui de moarte e peştele mare. Intraţi în această absurdă horă a morţii, respectivii peşti nici nu mai realizează că, de fapt, duşmanul lor comun e peştele răpitor care se învârte în jurul acvariului.
Să revenim la frica despre care vorbeam mai sus. Există un vechi proverb care spune că frica păzeşte bostănăria. Şi e foarte adevărat. Ba mai mult – frica păzeşte şi Alianţa. Liderii Alianţei demonstrează un curaj bolnav când nu-şi dau seama de o realitate foarte crudă: dacă gherilele roşii ale lui Voronin revin la putere, primii care vor plăti cu averile şi libertatea lor vor fi anume ei, liderii şi fruntaşii Alianţei. Se vorbeşte prin târg că, chipurile, liderul PLDM, V. Filat, se întâlneşte şi comunică cu Voronin şi Tkaciuk…, că, la fel, şi M. Lupu se întâlneşte în taină cu Voronin… Eu unul nu cred. Dar să admitem pentru un moment că e adevărat: cred oare Filat şi Lupu că, dacă Voronin vine la putere, îi va ocoli ura şi răzbunarea acestuia? Nu, categoric nu-i va ocoli. Nu vor scăpa de răzbunarea lui Voronin nu numai cei care l-au trădat deschis (Stepaniuc, Ţurcan ş.a.), nu numai oportuniştii, care la un moment dat au schimbat PCRM-ul pe PLDM, ci nici chiar cea mai nevinovată păsărică ce şi-a făcut cuib într-o pădure al cărei pădurar s-a dat cu Alianţa.
Voronin este apostolul Urii. El nu va cruţa pe nimeni, nici chiar pe cei care astăzi o fac pe vânătorii de purici în blana Alianţei. Lucrurile sunt simple: ori ei, ori noi. Astfel se traduce filosofia urii în limbaj electoral şi vede unul Dumnezeu că nu noi suntem autorii acestei filosofii. Nu noi, ci ei, comuniştii, cheamă lumea pe baricade. E dureros să vezi că – în timp ce Voronin ridică lumea să strice acvariul – acolo, în acvariu, patru peşti ce se declară anticomunişti se vânează unul pe altul. De aceea, sfatul meu e următorul: singura noastră salvare e frica: să fim fricoşi, să ne temem de revanşa comunistă, să ne apărăm acvariul de gherilele lui Voronin.
