CSI / Rusia

Soloviov dă vina pe NATO pentru umilința suferită de „măreața” armată rusă

Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai mari susținători ai liderului de la Kremlin din presa rusă de stat, a deplâns bombardamentele „cu poftă” ale armatei ucrainene, spunând că NATO „a mirosit sângele” trupelor ruse.

Noi înțelegem că lucrurile sunt dificile în zona Herson și că da, am reușit să evităm încercuirea și izolarea forțelor noastre. Ei (ucrainenii) sunt în ofensivă, cu veselie, cu poftă aș zice. Sunt plini de ei. Ei își epuizează oamenii dar nu le pasă fiindcă pierderile armatei ucrainene sunt înlocuite cu mercenari”, a declarat Soloviov. 

NATO ne-a mirosit sângele. Sunt încurajați de cât de ușor le-a fost în regiunea Harkov și cât de rapid a căzut Lîmanul în mâinile lor iar acum în regiunea Herson…”, a declarat el, însă fără a-și încheia ideea despre situația de pe front. 

Ei cred că inițiativa este de partea lor și nu a noastră și cred că își pot șterge picioarele de noi”, precizat Soloviov. 

Propagandistul Kremlinului a declarat, duminică, a doua zi după ce armata ucraineană a intrat în orașul Lîman, că ceea ce s-a întâmplat acolo este „o provocare serioasă pentru noi. Trebuie să ne adunăm, să luăm decizii nepopulare, dar necesare și să acționăm”. 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, oraşul strategic Lîman din Ucraina „complet eliberat” de sub controlul forţelor ruse. 

Începând de la 12:30 (09:30 GMT), Liman este complet eliberat“, a anunțat Zelenski într-o înregistrare video scurtă, publicată pe canalul său de Telegram. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *