Stăpânii şi sclavii

La început, străinii (şi nu doar, chiar şi românii) fac o faţă de parcă s-au lovit de un zid, apoi ori tac, nemaivrând alte detalii, sau încep să pună întrebări fără sfârşit, pentru că niciodată răspunsurile pe care le aud nu sunt satisfăcătoare.

Săptămâna trecută am văzut în TIMPUL „bilanţul activităţii procurorilor în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane”. Probabil, forţaţi de Raportul Guvernului SUA cu privire la traficul de fiinţe umane 2011, care nu e tocmai roz pentru Moldova, procurorii noştri au recunoscut: „Informaţiile despre unii oficiali care ar fi implicaţi în traficul de fiinţe umane au fost preluate din raportul Departamentului de Stat pentru anul 2010". Pe de-o parte, şeful Secţiei de combatere a traficului de fiinţe umane a Procuraturii Generale nu neagă implicarea oficialităţilor în business, pe de alta – dă informaţii din 2010, din trecut, de parcă am trăi într-un prezent minunat şi ne aşteaptă un viitor luminos.

Oficialii implicaţi în traficul de persoane umane îşi continuă businessul liniştiţi, în timp ce mulţi naivi ajung la închisoare din disperare şi sărăcie. Văd şi aud asta aproape de fiecare dată când ajung la ţară, în special la Antoneşti, pentru că acolo merg mai des. Să vă spun un caz al unui tânăr disperat ce a ajuns la puşcărie pentru trafic de fiinţe umane. De câţiva ani, el lucra „la Italia”, reuşise să-şi facă actele în regulă, doar că îl rodea că iubita i-a rămas în Moldova. Pentru că taxa de 4000 de euro pentru trecerea ilegală (oare câţi oficiali sunt implicaţi în asta?) e foarte mare şi pentru un occidental, ca să nu mai vorbesc de moldoveni, băiatul a hotărât să fenteze la graniţă. Şi-a rulat iubita într-un covor şi a lăsat-o la bagaje. Vă daţi seama, a fost prins, arestat, băgat la pârnaie pentru trafic de fiinţe umane. Despre o femeie din Antoneşti se vorbeşte că munca ei constă în naşteri, adică îşi vinde copiii. Când soţul ei a vrut să o vadă, a fost ameninţat cu moartea şi trimis înapoi în Moldova.
Astfel de naivi şi disperaţi sunt foarte mulţi în Moldova. Ar trebui să avem urechi să-i ascultăm, ar trebui să avem ochi să-i vedem. Dar, în loc să fie ocrotiţi de stat, atunci când sunt prinşi sunt băgaţi imediat după gratii. Şi intră în listele cu „bilanţul activităţii procurorilor în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane”.

Jenant şi strigător la cer. În fiecare zi în care ei nu aleg preşedintele, nu arestează pe nimeni cu adevărat vinovat, în care ei îşi văd doar de businessul lor – eu, ca şi majoritatea cetăţenilor R. Moldova, simt că cetăţenia noastră e o ştampilă ce ne defineşte ca într-o piesă de teatru a lui Dumitru Crudu: suntem oameni ai nimănui.