“Statul Islamic” a decapitat un al patrulea prizonier. Obama, promite un plan prin care să învingă gruparea teroristă
Mama tânărului în vârstă de 20 ani a povestit că a aflat de moartea fiului ei de pe reţelele de socializare, unde liderii Statului Islamic au publicat fotografii cu trupul neînsufleţit. Este al doilea soldat libanez pe care jihadiştii l-au ucis, de la izbucnirea violenţelor în iunie. Teroriştii au mai decapitat şi doi jurnalişti americani pe care îi ţineau captivi.
Preşedintele american, Barack Obama, promite să anunţe miercuri un plan prin care speră să învingă gruparea teroristă.
„Voi descrie care vor fi paşii pentru a trece la o nouă fază, dar nu va fi vorba de a trimite militari acolo, nu este echivalentul războiului din Irak. Vom participa la o coaliţie internaţională care va lansa raiduri aeriene pentru a veni în sprijinul trupelor irakiene, trupelor kurde. Ceea ce vreau să se înţeleagă este faptul că, pe parcursul lunilor următoare, nu numai că vom fi capabili să slăbim gruparea Statul Islamic, dar le vom distruge treptat capabilităţile, vom reduce teritoriul pe care îl controlează şi în final îi vom învinge”, a declarat Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.
sursa: digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!