Statul trebuie să vândă toate proprietăţile, iar ce nu poate vinde să cedeze la un leu contra unor investiţii grase

Circul din Chişinău nu a fost o excepţie. Imediat ce a apărut pe lista obiectivelor expuse vânzării, Ministerul Culturii a solicitat excluderea acestui lot.

„Circul din Chişinău face parte din patrimoniul cultural de stat, este unic în regiune şi reprezintă valoare naţională. Este uşor să-l supunem privatizării, să vină un patron, care va decide că nu este nevoie de o asemenea instituţie culturală”. Aceasta e poziţia ministerului.

Ce-i interesează pe oficialii care se împotrivesc privatizării mai mult? Să nu-l cumpere alţii? Ce voi avea eu de la aceasta? Poate reuşim să-l scoatem de pe listă şi să-l dăm cuiva dintre ai noştri în chirie, obţinând din această tranzacţie dividende şi nu doar spiritual?

Nu ştiu. Cert e că în această situaţie există o soluţie foarte simplă – vânzarea, chiar şi la un preţ de un leu, principala condiţie fiind păstrarea şi modernizarea circului. Circul din Chişinău poate fi o afacere destul de profitabilă. Aceasta o demonstrează circurile ambulante care adună sute şi mii de oameni, chiar dacă biletele ajung la 150 de lei. În plus, circul poate lejer să fie transformat într-un centru de agrement pentru copii – magazine, cafenele şi centre de distracţii.

În cazul în care Guvernul va căuta bani să relanseze de sine stătător circul, vom fi martorii unei poveşti similare cu cea a Stadionului republican.

Regulile economiei de piaţă îl vor impune pe noul proprietar să ofere preţuri acceptabile. Iar pentru a-şi face PR, ei inevitabil vor desfăşura acţiuni sociale cu bilete la 0 lei pentru casele de copii sau cei din familii defavorizate.

Executivul trebuie să vândă toate proprietăţile publice. Mai mult decât atât, accentul principal să fie pus pe programul investiţional, şi nu numai pe preţul primit în momentul vânzării. Care va fi culoarea noului proprietar, cel puţin pentru societate, nu contează. Regulile economiei de piaţă, chiar şi în RM, vor civiliza orice business.

Atâta timp cât proprietatea statului va fi publică, a tuturor şi a nimănui, ea nu va asigura un randament maxim, iar profiturile întotdeauna vor avea tendinţa să fie diluate cu pierderi, de multe ori artificiale.