Această întâmplare l-a determinat să schimbe un sport pe altul. În adolescență, a fost campion național la box. Acum e campion european în scaun cu rotile la haltere și se pregătește deja pentru Jocurile Olimpice din Brazilia, 2016.
– Am urmărit la Moldova1 emisiunea „Focus”, în care relatai povestea vieții tale. Cum au reacționat oamenii din jur la auzul întâmplărilor prin care ai trecut?
– După acea emisiune am avut sute de mesaje pe site-urile de socializare. Oamenii au rămas impresionați de curajul de care am dat dovadă, dar și de faptul că nu am renunțat la sport. Totuși, pentru mine toate astea erau lucruri simple, lucruri pe care le fac zi de zi. Nu pot să zic că am făcut sau fac ceva ieșit din comun. Este o normalitate să faci ceea ce-ți dictează inima.
– Ai fost primul student din țară cu dizabilități de locomoție care a fost înmatriculat la o instituție cu profil sportiv. Cum au reacționat oamenii din jurul tău la această alegere?
– Faptul că am intrat la o universitate cu profil sportiv i-a făcut pe cei din jur să se întrebe de ce anume aici, de ce anume sportul? Nimeni nu înțelegea de ce am procedat în modul ăsta. Mulți îmi spuneau că trebuia să aleg un colegiu de informatică sau o profesie în care instrumentele de bază sunt mâinile. Desigur că această neîncredere li se năștea doar de la simplu fapt că eram în scaun cu rotile.
– Cum ai fost primit de colegii de facultate?
– Colegii se uitau la mine straniu. Abia după ceva timp au înțeles cu toții că am făcut alegerea corectă. Îmi dădeam stăruința și mă motivam cum puteam. La Universitatea de Sport eu m-am făcut bărbat. Chiar am și trăit cu sportivi trecuți prin viață care știu ce înseamnă greul. Cred că aceștia și m-au motivat cel mai mult.
– Înainte de accident îți plăcea să practici boxul. Cum a fost să treci de la box la haltere?
– De la box la haltere nu a fost greu să trec. Mie îmi place sportul și a face sport este ca și cum aș respira. Cel mai greu mi-a fost atunci când am aflat că nu mai pot face box, că nu mă mai pot urca în ring, că nu mă mai pot ridica să fac cros de două ori pe zi prin jurul pădurii așa cum iubeam… Și acum, prin vise, uneori, mai văd cum alerg prin jurul pădurii de salcâm și pădurea e în floare, dar mă trezesc și realizez că e doar un simplu vis.
– Ești campion național la box și campion european în scaun cu rotile la haltere, deții dublu record european la proba de powerlifting (n.red.: ridicări de greutăți) din Polonia și Slovacia. Cu care dintre aceste performanțe te mândrești cel mai mult?
– Nu am o performanță cu care să mă mândresc cel mai mult. Pentru tot ceea ce am obținut am muncit din greu. Sunt demn de faptul că am rămas în viață, asta este cea mai mare performanță a mea! Mulțumesc Domnului că pot vedea lumina zilei și stelele nopții. Restul le voi face eu cumva. Sunt la început de cale, am multe planuri, idei și vise.
– Ce scop ți-ai propus să realizezi mai departe?
– Am mai multe scopuri în viață și ele toate sunt incluse în lista vieții pe rând. Iată, de exemplu, obiectivul propus în viitor este calificarea la Jocurile Olimpice din Brazilia 2016. Și dacă totul va fi bine, după cum am planificat, o să mă căsătoresc, apoi voi vedea. Dacă nu mă calific, am planul „B”.
– Cum e să fii campion?
– Eu nu m-am simțit niciodată campion, ci mai degrabă un om de rând, poate puțin mai admirat decât alții în unele cazuri, dar asta nu schimbă nimic în viață, eu rămân același.
– Ce crezi că le lipsește oamenilor cu dizabilități din Moldova să fie motivați așa ca tine, să nu renunțe și să nu se lase pradă depresiei?
– Persoanelor cu dizabilități le lipsește tăria de caracter, finanțele, accesibilitatea în instituțiile publice pentru a se dezvolta și a se încadra în societate…. Și încă un mare șir de nedreptăți care sunt în această țară, cu care sunt nevoit să mă confrunt și eu, și alți mii de oameni ca mine.
– Dacă timpul ți-ar face o surpriză și s-ar întoarce înapoi, încă pe atunci pe când aveai picioare, ai mai încerca să salvezi cocostârcul?
– Știți, multă lume îmi pune întrebarea aceasta. Vreau să vă spun că nu aș întoarce timpul înapoi nici o secundă, nu-mi pare rău de ceea ce am făcut și nu trăiesc cu regrete. Dacă ți-i scris de sus nu mai poți schimba nimic și nici nu trebuie să schimbi. Trăiesc pentru viitor și dacă Domnul a hotărât să fiu așa, nu degeaba s-au întâmplat toate lucrurile astea cu mine. Toate greutățile prin care Dumnezeu ne încearcă trebuie să le primim și să trecem de ele fără a ne plânge de ceva.
– Mulțumesc pentru interviu!
