Şi chiar dacă uneori avem senzaţia că se ajunge la o saţietate sau că pe tineri nu îi mai interesează asta, nu e adevărat. Am văzut un local deschis recent de un tânăr în Cricova. Covoare moldoveneşti, basoreliefuri în marmură nu doar cu domnitorii români, ci şi cu Decebal şi Burebista şi cu fragmente scrise din istorie. Iar în sala festivă există chiar şi replici după tronul şi sabia domnitorului Ştefan cel Mare.
Bătălia lui Ştefan de la Podul Înalt e atât de spectaculoasă că ar merita un scenariu la Hollywood. După ce Mehmet al II-lea a suferit o înfrângere atât de mare, ca să fie sigur că nu se împotmoleşte din nou, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. Ori se ştie că în oastea lui Ştefan corpul de bază era format din răzeşi. Când tătarii atacă, „răzeşii din actuala Basarabie” şi oştenii aduşi de ei (Neagu Djuvara) părăsesc armata lui Ştefan şi se întorc să îşi apere vetrele. Domnitorul rămâne cu mica lui armată formată din boieri, slujitori şi câteva cete din oraşe. Aşa că la doar un an distanţă, în 1476, e înfrânt la Războieni. Cu toate astea, Mehmet nu reuşeşte să spulbere rezistenţa lui Ştefan, care s-a retras în nord la cetăţile Neamţului şi a Sucevei.
Nu am auzit ca Domnul Moldovei cel „iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat” să-i fi tras la răspundere pe răzeşi. El a înţeles foarte bine că vetrele lor reprezentau ţara ca oricare altă bucată de pământ. Însă cu siguranţă că Mehmet nu voia doar venituri ca tătarii, ci şi capul lui Ştefan. Aşa că răzeşii şi-au apărat pământul, iar Ştefan – pământul şi scaunul.
Însă e un episod în care se conturează mai clar caracterul descris de cronicar. Cu aproape zece ani mai devreme. E vorba de incursiunea regelui Matei Corvinul din 1467, care a fost şi ultima încercare a coroanei ungare de a supune Moldova.
Matei Corvinul vine cu 40.000 de soldaţi, în timp ce Ştefan cel Mare are 12.000. Domnitorul preferă, constrâns de numărul oştenilor, o tactică de hărţuire pentru a încetini înaintarea oastei ungare. Aşa se face că Matei ocupă Trotuşul, Bacăul, Romanul şi Târgu Neamţ. Însă în noaptea de 14 spre 15 decembrie, Ştefan dă foc cetăţii Baia şi măcelăreşte armata ungară, luată prin surprindere şi dezorientată de foc. Dar cum boierii moldoveni erau învăţaţi să schimbe domnii după bunul plac şi cum nu îl mai voiau pe Ştefan, domnitorul s-a trezit că o mare parte din mica lui armată nu apare să respecte planul de luptă. Nu au anunţat retragerea lor, ci după ce au promis că susţin atacul s-au evaporat. Viaţa lui Ştefan şi a celor intraţi în luptă a stat serios în cumpănă. Totuşi victoria este una copleşitoare, iar Matei Corvin fuge rănit de trei săgeţi. Regele ungar reuşeşte să scape viu din pricina ezitării marelui vornic Crasneş, pe care Ştefan îl va executa din această pricină. Pe lângă vornic mai cad 24 de capete boiereşti vinovate de trădarea din armată. Cine ştie, poate nu toţi au fost vinovaţi, dar cu siguranţă că ţara a stat să cadă din pricina trădării boierilor, iar dacă Ştefan nu îi executa, cine ştie câţi oşteni s-ar fi evaporat prin pădure opt ani mai târziu la Podul Înalt, fiindcă e clar că boierii care i-au supravieţuit, n-au mai avut chef să-şi fluiere înapoi armata.
Pe 2 iulie se împlinesc 510 ani de la moartea lui, după o domnie de 47 de ani, dată la care este pomenit şi în calendarul ortodox român.
