Stoianoglo: Pe parcursul celor doi ani de activitate, am încercat să construim o procuratură cu chip uman.

Această agitație regizată nu este altceva decît o mimare a luptei cu corupția și o încercare de a sustrage atenția oamenilor de la problemele zilnice.
De ce spun asta? Pentru că cunosc din practica personală că este aproape imposibil de a demonstra faptele de corupție care au avut loc cu 7 ani în urmă, sînt sigur că procurorii vor fi în imposiblitatea de a acumula baza probatorie.

Cu referire la îmbogățirea ilicită, acest articol a fost introdus în Codul Penal în perioada „statului capturat„ anume pentru urmărirea oponenților politici sau a persoanelor incomode regimului. Cei care în acea perioadă condamnau aceste practici și instrumente, astăzi le aplică din plin.

A nu se interpreta greșit afirmațiile mele, desigur, trebuie să existe prevederi legale în privința îmbogățirii ilicite, doar că și aplicarea în privința acestui articol trebuie să se realizeze în limitele legii, fără abuzuri, iar averea dobîndită ilegal urmează a fi confiscată doar ca urmare a hotărîrilor instanțelor de judecată. Ori în cazul îmbogățirii ilicite nu vorbim exclusiv despre corupție, de multe ori această infracțiune include neachitarea impozitelor.

Dorința constantă de a cîștiga un ban în plus ne este caracteristică nouă moldovenilor, pe undeva cumpărăm mai ieftin ca să încercăm a vinde mai scump. Probabil neajunsurile permanente ne-au creat astfel de deprinderi. Nu cred că în toate cazurile putem vorbi de aplicarea pedepsei penale, mai ales cînd sînt aplicate pedepse mai dure chiar decît în cazul crimelor deosebit de grave: omoruri, jafuri etc.

Totuși, în toată epopeea aceasta cu arestările, pe mine ca om m-a afectat cel mai mult cazul Violetei Ivanov, mai exact circumstanțele legate de decesul mamei sale. Sper că arestul fiicei nu a fost un motiv în plus ce a determinat decesul mamei, este clar însă că astfel de circumstanțe nu au cum să-ți adauge forțe și sănătate.

Inclusiv acest caz, a reliefat lacunele procesului penal: cele legislatve, cruzimea, acțiunile neadecvate, presiunea politică asupra sistemului de drept dar și cît de inuman poate fi acest sistem.

Am rămas uimit de reacția oamenilor care se arătau satisfăcuți de astfel de acțiuni, ba chiar și mulțumiți de ceea prin ce trec acești oameni. Dar închipuiți-vă că acestea ar putea fi doar niște hazarduri, iar biciuirea publică a acestor oameni nu a fost decît un moft a cuiva, sînteți la fel de împăcați cu aceste acțiuni?
În primele zile de activitate în calitate de procuror general, am primit în audiență o persoană foarte cunoscută și respectată, de o vîrstă venerabilă. O persoană cu o experiență vastă de administrare, fiind decorat pentru meritele înalte cu mai multe distincții, inclusiv în cadrul Uniunii Sovietice.

El mi-a povestit un episod din viața sa care, ma afectat profund și mi-a demonstrat odată în plus degradarea instituției puterii în țara noastră, dar și faptul că omul nu reprezintă o valoare în sine.

Vă amintiți cu toții, în anii 90 a început reorganizarea colhozurilor, sovhozurilor și altor întreprinderi de stat, dar în acea perioadă nefavorabilă din punct de vedere politic, social , oamenii erau total debusolați și nepregătiți pentru a înțelege aceste reorganizări.

Așa s-a întîmplat și în cazul întreprinderii conduse de persoana dată. După ce a fost reorganizată, această întreprindere a fost verificată de zeci de ori, de toate organele posibile și nu au fost identificate careva nereguli. Și abia după 30 de ani de la acele reorganizări, acesta a fost arestat și ținut în detenție timp de 6 luni. Sigur că nu a fost cu putință de a i se incrimina ceva, într-un final acesta fiind eliberat și fiind încetată urmărirea penală. Dar în perioada cît a fost deținut ilegal acest om, a decedat mama sa. Această femeie a supravețuit deportărilor staliniste, foametei, a născut copii în Siberia, dar nu a putut depăși această ultimă tragedie a vieții sale-arestarea feciorului, care de fapt nu avea nici o vină.

La înmormîntarea mamei sale, acest om ar fi putut ajunge doar escortat și încătușat, dar avea prea multă demnitate ca să-și petreacă astfel părintele pe ultimul drum.

Pe parcursul celor doi ani de activitate, împreună cu colegii mei procurori, am încercat să construim o procuratură cu chip uman.

Am încercat să conving procurorii că sîntem în primul rînd oameni, chiar și în exercițiul funcției, umanismul nu împiedică îndeplinirea atribuțiilor funcționale. Acestă teorie nu era o ponire de-a mea întîmplătoare, ci reprezenta realitatea cu care se tot confruntat instituția procuraturii atunci cînd oamenii erau desconsiderați în totalitate, cînd interesele materiale și politice prevalau asupra valorilor general umane, conta doar interesul politic și banii.

Libertatea a fost și va rămîne o valoare, iar pentru această valoare unii sînt gata să plătească, chiar dacă știu că nu au nici o vină, iar alții știu cum să ceară. Anume așa s-a dezvoltat corupția în sistemul de drept.

Din momentul cînd am fost numit în funcția de Procuror general, am interzis arestarea reprezentanților businesului. Anterior, doar trei instituții ale procuraturii: anticorupție, mun. Chișinău și cea pentru combaterea criminalității organizate, rețineau pe an cîte 1000 persoane, marea majoritate din ei neavînd nici o legătură cu crimele săvîrșite.

Eu sînt adeptul prevederilor potrivit cărora urmează a fi izolate de societate doar persoanele care reprezintă pericol pentru cetățeni și pentru țară în general, în rest urmărirea penală poate fi realizată și atunci cînd persoanele sînt în libertate. Aceste măsuri sînt justificate în special în contextul condițiilor inumane în care sînt deținute persoanele, a crizei pandemice cu care se confruntă o lume întreagă, precum și în contextul condamnărilor multiple a Republicii Modova de către CEDO, la acest capitol.

Dar analizînd evenimentele din ultima perioadă, constatăm că acești procurori au alte viziuni și valori. Sub paravanul acestor acțiuni spectaculoase, dar inutile, omitem faptul că fiecare din noi are o familie, părinți, copii și anume ei de regulă au de suferit cel mai mult de pe urma acestor acțiuni.
Este evident că țara are nevoie de o politică penală bazată pe umanism, cu un mare accent pe respectarea principiului prezumției nevinovăției dar și a drepturilor omului per general.

Doar așa poate fi construit un stat liber, un stat de drept!