Acum are 62 de ani și se pregătește să susțină examenele de stat la Facultatea de Drept din cadrul ULIM. Din cauza unei boli oculare, care i-a afectat capacitatea vizuală până la 60 la sută, este nevoit să citească cu lupa. Uneori, faptul că citește așa, i se pare un mijloc incomod, dar asta îi ușurează munca. Dovadă că vine aproape zilnic la biblioteca universității este și diploma de excelență pentru cel mai fidel cititor. 

Născut în Siberia din părinți deportați

S-a născut în 1951, în Siberia, părinții aflându-se acolo în urma deportărilor. În anii `40 au fost ridicați și duși în regiunea Tomsk. „Noi am venit în Moldova în 1957, când aveam 7 anișori. Nu cunoșteam nicio boabă româna, știam doar rusa. Părinții au stat 17 ani în Siberia. Tatăl avea 16 ani când a fost deportat, iar mama – 12. Bunicii nu s-au mai întors, au rămas acolo. Unul dintre buneii mei a fost membru al Partidului Liberal Român, 20 de ani primar în sat, iar tatăl bunelului meu a fost în partidul lui Ioan Cuza; eu mă trag dintr-un nobil”, mărturisește Nicolae Surujiu. 

Problema cu vederea i se trage încă de la naștere. Mama sa era însărcinată cu Nicolae, s-a speriat de la un incendiu și din această cauză, fătul a avut de suferit de o parțială atrofie a nervului optic, iar odată cu timpul, situația s-a agravat. S-au întors în satul Cobâlnea de Jos, regiunea Orhei, acum Șoldănești, acolo a făcut școala de 8 ani, apoi a urmat școala medie. Mai târziu a venit la Chișinău și s-a înscris la Facultatea de Filologie, specialitatea de Bibliografie și Biblioteconomie la Universitatea de Stat din Moldova. La repartizare nu a avut prea mare noroc. Iar în al doilea rând au apărut problemele de sănătate și medicii i-au interzis să mai citească pentru a nu i se agrava și mai mult vederea.

Din aceste considerente a decis să se aranjeze ca muncitor într-o uzină pentru invalizi care se ocupa de producerea corpurilor de iluminat. Acolo a lucrat peste 20 de ani, până la Independență. A trebuit să schimbe munca intelectuală pe cea fizică. „În domeniu nu m-am mai întors, în primul rând din cauza salariului, iar în al doilea rând m-am gândit că îmi trebuie un spațiu locativ. A trebuit să jertfesc una pentru alta. Am lăsat lucrul intelectual mai într-o parte, pentru a-mi asigura o bază materială”, a spus Nicolae Surujiu.

În familie sunt patru frați: două fete și doi băieți, dintre care doi au studii superioare și unul studii medii. Nicolae este cel mai mare dintre frați. „Părinții mei au făcut câte patru clase românești. La întoarcere s-au căsătorit și n-au mai continuat studiile. Poate și din această cauză ne spuneau mereu: băieți, vedeți cum muncim noi din greu la țară, vedeți cât de pedepsiți am fost cu toții, suntem cu pata aceasta a deportărilor pentru toată viața, ne-au dezonorat familia, măcar voi să răzbateți, duceți-vă și învățați, faceți ce n-am putut noi face, că noi vă vom ajuta cu ce putem”, își amintește Nicolae Surujiu.

A ales să facă Dreptul

În 2007, a ales să-și urmeze visul și sa facă Dreptul. Exact în anul în care a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care a devenit obligatoriu să ai BAC-ul pentru a urma o facultate. Astfel, la 56 de ani a studiat un an pentru a susține examenul de bacalaureat. L-a susținut cu bine.
Apoi și-a depus actele la Facultatea de Drept de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova și a întrat la buget, pe merit, nu grație unor facilități. „Profesia de jurist m-a atras întotdeauna, am căutat într-adevăr să pătrund în esența ei. Eu consider că meseria de jurist este una nobilă, alături de cea de medic și cea de profesor. Dacă la medic vii c-o speranță, să-ți trateze o maladie corporală, la preot de duci cu gândul ca să te încurajeze și să se roage pentru tine, atunci la jurist vii pentru a-ți face dreptate, pentru a-ți apăra un drept lezat de cineva, demnitatea sau onoarea”.

Lucrează măturător

A mers la frecvență redusă pentru că are o anumită vârstă și pentru că are nevoie să se întrețină. De mai mulți ani, lucrează măturător la o grădiniță. Pensia de invalid nu-i este de ajuns. Dar așa cum spune și protagonistul nostru, oamenii nu trebuie judecați după funcții, ci după cunoștințe, omenie sau faptele bune pe care le-au făcut. „Eu am fost la secția de zi, la prima facultate. Cum s-ar zice, am gustat din două variante de studenție, și cea de zi, și cea cu frecvența redusă. Prima a fost flămândă, dar veselă, iar aceasta-i mai sătulă, însă are alte probleme. Doar că atunci sălile de bibliotecă erau pline, iar acum sunt goale. Trebuia să rogi pe un coleg să-ți țină un loc în sala de lectură, acum, însă, trebuie să-l rogi să meargă cu tine ca să nu fii singur”, ne dezvăluie studentul.

„Am crezut că e cercetător”

Studentul Nicolae Surujiu, chiar dacă este de aceeași vârstă sau mai în etate decât unii profesori, are numai cuvinte de laudă și mulțumire pentru aceștia. Decanul Facultății de Drept, Vitalie Gămurari, la rândul său, spune că e încântat de Nicolae Surujiu. „Este un student care n-a făcut niciodată probleme. Practica mea îmi spune că studenții cu o vârstă mai înaintată de la secția frecvența redusă sunt mai conștiincioși. Ei știu ce vor să facă, unde doresc să ajungă. Am avut trei cursuri cu ei până acum și permanent era la ore, era pregătit. Să vă dau un exemplu recent: mi-a apărut o lucrare într-o manual de specialitate și Nicolae Surujiu a fost cel care l-a găsit, l-a citit în bibliotecă fără ca eu să le spun nimic. Aceasta m-a uimit și m-a bucurat”.

Pe colegi, în schimb, îi întâlnește rar, doar la examene. Și așa cum Nicolae Surujiu este cel mai mare din grupă, el se autentifică drept tatăl lor.

Colegul său de la secția de zi, Petru Iarmaliuc, student și el la Drept, anul IV, crede că Nicolae Surujiu ar trebui să fie un exemplu demn. „Prima dată l-am văzut la bibliotecă, eram anul II, din aceasta reiese că el era anul I. Inițial, am crezut că el este profesor, care vine și face cercetări în domeniul științei juridice. Mai apoi am constatat că domnul în cauză este colegul nostru de facultate. Indiferent de vârstă, el face un efort considerabil pentru a învăța, ceea ce este o excepție și o persoană demnă de urmat pentru tinerii noștri. M-a mirat faptul că dumnealui studiază nu pur și simplu, așa cum o facem noi, ci într-o situație mai dificilă. Am sesizat că citește cu o lupă foarte mare, mâinile îi tremură și este nevoie să treacă peste fiecare cuvânt. Studenții care au venit acum la ULIM trebuie să ia exemplu de la dumnealui”, a spus Petru Iarmaliuc. Mai mult, în cinci ani, Nicolae Surujiu nu a avut decât o singură restanță.

„Dintre toate, facultatea vieții m-a învățat cel mai mult”

Timpul este cel care îl presează. Se apropie examenele de stat și încă mai are de lucrat la teza de licență. Tema licenței la care lucrează în acest moment se numește „Terțele persoane care intervin în proces”. Se documentează din mai mult din cărți. Internetul nu-i este prieten și nici nu-l cunoaște bine. „Acum scriu lucrarea de mână, apoi văd cum fac, poate găsesc pe cineva să mi-o tapeze, iar eu să-i dictez. Am de lucru încă la ea. Abia sunt la jumătate de cale, probabil am făcut vreo 50 la sută din teză”, explică studentul.

Viața l-a învățat să fie și să rămână om în orice circumstanțe. Nicolae Surujiu este un luptător. Toată viața lui și-a pus trei întrebări: pentru ce a fost născut pe lumea aceasta, ce trebuie să facă în viață și ce va lăsa după sine când va pleca în nemurire. Obiectivele pe care și le-a propus în viață, parțial, le-a îndeplinit.

„Dintre toate, facultatea vieții m-a învățat cel mai mult. Consider că nu mi-am trăit fără rost viața. Studii am făcut, să mă ajute Dumnezeu să le absolv și pe acestea, o familie am avut, trei copii am crescut. Am căutat întotdeauna să ajut oamenii la nevoie, dar deja cum am fost apreciat, rămâne la discreția lor. Am căutat ca nimeni din urma mea să nu plângă și să nu mă blesteme. Am încercat să fiu corect cu oamenii”, a mărturisit Nicolae Surujiu.