Internațional

SUA: Judecătorul Neil Gorsuch, numit de președintele Trump la Curtea Supremă

La 49 de ani, Gorsuch este cel mai tânăr magistrat nominalizat la instanța supremă a SUA în ultimul sfert de secol, pentru o funcție care se acordă pe viață.

Confirmarea lui de către Senat ar putea fi obiectul unei lupte politice, după ce republicanii au refuzat anul trecut să dezbată propunerea făcută pentru același post de președintele Barack Obama, aflat spre finalul celui de-al doilea mandat la Casa Albă. Unii senatori democrați au anunțat deja că vor încerca să blocheze orice candidat desemnat de Trump.

Originar din statul Colorado și absolvent al facultății de drept de la Harvard, Neil Gorsuch este în prezent judecător în cel de-al 10-lea circuit al Curții de Apel a SUA, cu sediul la Denver, unde a fost numit în 2006 de președintele George W. Bush.

Ca și judecătorul Scalia, căruia ar urma să-i ia locul, candidatul propus de președintele republican este cunoscut pentru vederile sale conservatoare. Dacă va fi confirmat, el va reface majoritatea conservatoare în completul de nouă magistrați al Curții Supreme. Opinia sa ar urma să cântărească greu în chestiuni controversate cum ar fi avorturile, dreptul americanilor de a purta arme, pedeapsa cu moartea și problemele religioase.

Un exemplu de caz asupra căruia Gorsuch s-a pronunțat deja este cel al proprietarilor de companii private, care după opinia sa pot refuza din motive religioase să aplice o prevedere a legii asigurărilor medicale cunoscute sub numele de Obamacare — includerea în asigurare a contracepției pentru femei.

Potrivit Reuters, nu se așteaptă, totuși, ca revenirea în formula de nouă să schimbe poziția Curții Supreme în privința avorturilor, permise în SUA printr-o sentință din 1973.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *