Summitul NATO, la Bruxelles, inaugurează noul sediu al Alianței Nord-Atlantice
Evenimentul, cel de-al 27-lea de acest tip, este organizat în noul sediu al organizației, a cărui construcție a început în 2010 și pentru care a fost alocat un buget de 1,2 miliarde de dolari. Sediul anterior al cartierului general al NATO, care a găzduit până în prezent delegațiile naționale ale statelor membre, staff-ul organizației și unde au fost organizate reuniunile la nivel înalt și cele ministeriale, fusese construit în anul 1967, conform agenției Reuters.
Summitul din 25 mai 2017 este primul eveniment la nivel înalt al organizației la care participă președintele SUA, Donald Trump, și proaspătul ales președinte al Franței, Emmanuel Macron.
Principalele teme care vor fi luate în discuție de șefii de stat sau de guvern ai statelor membre NATO vizează consolidarea relației trans-atlantice, concomitent cu un echilibru în eforturile de apărare care presupune împărțirea echitabilă a sarcinilor și responsabilităților între aliați, cu accent pe sectorul finanțării Apărării. Deopotrivă, va fi realizată o analiză a gradului de implementare a deciziilor adoptate cu prilejul summitului de la Varșovia al organizației, din iulie 2016.
Situația din Afganistan, eventualitatea suplimentării numărului de soldați dislocați de NATO în cadrul misiunii din această țară și un posibil rol sporit al organizației la nivel internațional în combaterea terorismului s-ar putea regăsi pe agenda întâlnirii de la Bruxelles, indică AFP.
O altă temă importantă ar putea viza cooperarea la nivelul NATO privind combaterea amenințărilor cibernetice, scrie agenția DPA, care notează că în anul 2016 organizația s-a confruntat cu o creștere cu 60% a atacurilor cibernetice la adresa infrastructurii sale.
Precedentul summit al organizației a fost organizat la 8-9 iulie 2016, în Varșovia (Polonia), prilej cu care a fost anunțată capacitatea operațională inițială a apărării antirachetă a Alianței Nord-Atlantice (NATO BMD) și a fost transferată către NATO comanda și controlul asupra Aegis Ashore.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!