Dacă luăm acum anii la rând, fiecare aniversare în parte, vedem cu ușurință că actorii s-au schimbat, piesa nu. Aceleași urâte povești doar că, din când în când, cu alți protagoniști.
În continuare avem prorușii, unioniștii (printre care mă număr și eu), așa-zișii moldoveniști care de fapt tot proruși sunt. Dodon, Usatîi pe de o parte, undeva între ei e Voronin, pe care nu îl văd prea departe de Plahotniuc, imediat cu orientare de stânga, dar discurs de dreapta e Lupu, apoi vin afaceriștii Filat și Shor, întoarcem o filă și vin câțiva politicieni despre care nu știm încă destul de clar ce stofă au, cum e Iurie Leancă. După el, singurul proromân – Ghimpu, despre care platforma DA spune că e vândut PD-ului, lucru asupra căruia mă îndoiesc serios.
Sunt deja patru ani de când sunt alături de voi în paginile acestui săptămânal. Ce văd? Ce simt? Stabilitatea țării nu există. Economia e la pământ. În doar patru ani moneda euro a crescut o treime, iar de o săptămână leul e – iar! – în cădere liberă încât și hrivna (dintr-o țară aflată în război!) se întărește. Acum câțiva ani oamenii aveau încredere în Filat, cu toate că povestea tirurilor pline de țigări spre Iași circula deja. Apoi oamenii au început să creadă în Leancă. Au fost zile în care au privit spre Ghimpu. Ba chiar și Lupu avusese la un moment dat un vot de încredere din partea cetățenilor, deși abia ieșise din școala lui Voronin.
Anul acesta lumea părea să nu mai creadă decât în Maia Sandu. Parcă ar fi o poveste din sumbrul umor englezesc. Ce abilități ar putea garanta un ministru al Educației? Atâta vreme cât nu ai văzut omul într-o funcție cu greutate politică, e greu de estimat cum s-ar putea descurca în calitate de prim-ministru. Șansele ca ea să se descurce sunt, matematic vorbind, egale cu șansele oricărui om de pe stradă. Pentru că nu poți pune în balanță Ministerul Educației cu o funcție vitală în guvernarea țării. Și o spun cu sinceritate, fără să îmi lipsească considerația față de Maia Sandu sau față de educația unei țări – care e absolut necesară. Însă un bun cadru didactic, cu viziune, cu putere de reformă în educație, nu presupune automat un bun om politic. Să ne dăm cu părerea putem toți. Poate din afară și eu pot părea un bun om politic, dar de fapt habar nu am cât ulei mănâncă un politician ca să devină atât de lunecos, încât să ne scape mereu printre degete. Chiar și atunci când ieșim în PMAN, cum e acum sau cum a fost în aprilie 2009. Mai ales că știm bine: cu o rândunică nu se face primăvară. Un prim-ministru bun nu poate schimba țara de unul singur.
Până la urmă doar Iurie Leancă a reușit să construiască o bună relație cu Europa și tot el a reușit să îi convingă pe europeni că noi chiar îi dorim. Poate tocmai acesta e motivul pentru care Streleț îl atacă pe Leancă. Acum suntem foarte departe de reformele europene. Suntem destul de departe și de Rusia, pentru că actualii guvernanți nu vor nici acolo, nici acolo. Ei vor ca Moldova să fie colhozul lor și atât. Așa se face că în doar un an un om ca Usatîi sau ca Shor a reușit să devină vizibil pentru o țară întreagă și să pună mâna pe un oraș cheie.
Ce s-a întâmplat în ultimii 14 ani? Am scăpat de comuniștii declarați și ne-am ales cu unii nedeclarați. Am rămas fără țară. Nu avem clasă politică, doar oameni cu ambiții. Corupția e colosală, ne sufocă, iar poporul e tot mai sărac și tot mai sărac. Streleț, cu nerușinare, ne anunță că leul e stabil după ce a creat panică printre oameni. Nu au obraz și ne mint în față, care stabilitate, când acum nouă luni euro era mai mic cu cinci lei?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
