Miercuri seară, la o televiziune de ştiri am mai auzit o perlă din această clasă: „păunul nr. 1 al R. Moldova”. Prezentatoarea a făcut un schimb de priviri pline de subînţelesuri cu invitatul care lansase porecla, dovadă că ştia pe cine îl are în vedere. Şi eu cam bănuiesc pe cine l-a avut în vedere zicându-i „păunul nr. 1”, dar nu-i dau numele – mai ştii, poate să greşesc.
Dacă e să te iei după gura şi imaginaţia politicienilor şi ziariştilor de la Chişinău, avem în Moldova noastră dragă, în scumpa noastră poveste de succes, nu numai „păpuşarul nr. 1” şi „păunul nr. 1”, dar şi „mafiotul nr. 1”, şi „demagogul nr. 1”, şi „Iuda nr. 1”, şi „şmecherilă nr. 1” ş.a.m.d. Cum ar zice cei de la „Planeta Moldova”, avem di tăti la capitolul dat. Nu avem însă nimic la celălalt capitol, la cel al exemplelor pozitive şi luminoase. Nu am auzit în ultimii ani să se vorbească despre „fermierul nr. 1”, „compozitorul nr. 1”, „dramaturgul nr. 1”, „învăţătorul/profesorul nr. 1” ş.a.m.d. E adevărat, la fiecare sfârşit de an, se fac fel de fel de „topuri”, dar nimeni nu le ia în serios, în primul rând cei care le organizează. A fost discreditat şi aşa-zisul „premiul naţional”, cei nominalizaţi nefiind percepuţi ca valorile „nr. 1” în domeniu. La fel se întâmplă şi cu distincţiile de stat – fiind acordate mai mult pe principii politice, deţinătorii lor nu sunt recunoscuţi ca atare, gura lumii aruncă la gunoi nu numai nonvalorile, ci şi adevăratele valori. Parcurgem o etapă urâtă a istoriei noastre când se sacrifică, valorile se ard pe rug în Piaţa Marilor Nulităţi Naţionale.
Recent, un politician s-a înfuriat pe presă din cauză că scoate în evidenţă „doar negativul”. Într-o anumită măsură e adevărat, presa promovează şi propagă „negativul”, senzaţionalul, şocantul, pentru că asta se vinde. „Pozitivul” nu se întreabă, se prăfuieşte pe poliţă. Din această cauză, mintea noastră – am în vedere mintea colectivă şi imaginaţia colectivă a neamului nostru viteaz – se orientează… la cerinţele pieţei şi produce doar ceea ce se întreabă – „negativisme”, critici, defăimări, insinuări, bârfe, minciuni, măscări şi alte „bunătăţuri” din această clasă. La producătorii tradiţionali ai acestor „valori” în ultimul deceniu s-a mai adăugat un detaşament foarte numeros – denigratorii de pe forumuri care, profitând de umbra deasă din pădurea anonimatului virtual, te lovesc la modul real, cu ghioaga, fără milă, nemaiţinând seama de merite, vârstă şi alte „fleacuri” de acest fel.
S-ar părea că tonul în societate îl dau mafioţii, păpuşarii, păunii nr. 1 şi toţi ceilalţi din această armată de carii ce rod din interior societatea. Deşi aceşti paraziţi sunt cei mai vizibili – îi vedem la televizor în fiecare seară, îi ascultăm la radio, apar pe la „mitinguri de protest” -, pe termen lung nu ei au de spus ultimul cuvânt. Da, azi ei sunt mari şi tari, par nemuritori, dar sunt în realitate nişte efemeride. Când pierd posturile – dispar şi ei, se evaporează, nu rămâne nimic din ei, doar câte o poreclă. Nu au fost oare mari şi tari „politicieni” de „calibrul” lui Sangheli, Moţpan, Ostapciuc? Şi ce a rămas din ei? Poreclele „karandaş” (Sangheli), „buhaiul satului” (Moţpan) şi „indicul” (baba Jenea)…
O, deşertăciune a deşertăciunilor! Totu-i praf, nimic nu rămâne. Şi dacă e aşa, de ce să ne prostim şi să cântăm păunii, adică pe unii care azi se cred nemuritori, îşi învârt cozile ca păunii şi se admiră, care azi stau în capul mesei, iar mâine pleacă…
P.S. Marţi a fost ziua de naştere a poetului nostru drag Grigore Vieru. Gândindu-mă la viaţa şi lupta acestui om, mă întrebam câţi dintre noi, ajungând la linia de finiş, uitându-se în urmă ar putea să declare ca Vieru: „Sunt fericit că n-am cântat păunii”? Câţi dintre noi trăiesc zilnic această fericire?
