Timpul Local

Suspectul crimei de la Durleşti a fost reţinut

„Este foarte greu de acumulat probe în acest sens. De aceea, se lucrează foarte mult, sunt incluse serviciile psihologice pentru a afla mai multe”, a menţionat Alexei Roibu.

Poliţia verifică şi alte persoane care ar putea fi implicate în acest caz. Potrivit ministrului de interne, există, însă, posibilitatea ca suspectul să fi săvârşit de unul singur infracţiunea. Alte detalii făcute publice este că acesta a fost căsătorit. Ministrul nu a precizat dacă acesta este acum divorţat sau e văduv.

Potrivit unor surse, forţele de ordine suspectează acelaşi bărbat şi de comiterea, acum 7 luni, a dublului omor de lângă Ialoveni, când dintr-o armă de vânătoare au fost împuşcaţi un bărbat de 30 ani şi o tânără de 18 ani, informează Moldpres.

Solicitată de agenţie, Maria Vieru, purtător de cuvânt la Procuratura Generală, a declarat că instituţia nu face nici o declaraţie în cazul dat, deoarece ancheta nu este finalizată.

Săptămîna trecută, Ion Bodrug, şef-adjunct al Departamentului poliţie al MAI, s-a abţinut să facă tangenţe dintre cele două crime, motivându-şi decizia prin secretul anchetei şi instrumentarea cazului de către Procuratura Generală. Şeful-adjunct al Departamentului poliţie a mai accentuat că sunt examinate mai multe versiuni, fără a indica una concretă.

Sursa: info-prim.md, Moldpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *