Susține „Brâncuși de jucărie”, un proiect care aduce arta pe mâinile copiilor

Jucărificare e un cuvânt frumos . Inițial însă, proiectul n-a început ca ”deturnare” a ansamblului de la Târgu Jiu, o replică din plastic, destinată nu atât copiilor ca atare, cât ideii de copii abandonaţi de părinţi prin parcuri sau la groapa cu nisip, înconjuraţi doar de o mulţime de obiecte fără rost. Era o reinterpretare decepţionantă a Coloanei şi Mesei, care lua în discuţie mai degrabă consumerismul (incluzând consumul culturii oficiale) şi care ducea în derizoriu instituţiile patrimoniale. La scurtă vreme, am avut la rândul nostru un copil, ceea ce a făcut ca ceva din interiorul nostru să se schimbe: am devenit mai interesaţi de lumea şi de conceptul de copilărie şi astfel a apărut, ceva mai târziu, întreg proiectul Minitremu. Automat, jucăriile după Brâncuşi au devenit din lemn, în culori din spectrul solar luminos, cu schepsisuri şi detalii care să ajute dezvoltării unui copil. Rămân în continuare deschise discuţiile despre patrimoniu şi privilegiul artei, însă tonul e altul, iar direcţia opusă.

Până acum, jucăriile au ajuns pe mâna câtorva copii şi adulţi care au avut încredere în noi, cărora le-a plăcut proiectul şi au crezut în el. Asta ne face foarte fericiţi, pentru că, în afară de ceea ce sunt jucăriile astea şi cum arată, prin modul în care oamenii le pot obţine acum, ne place să credem că astfel contribuim şi la refacerea unui capital de încredere (încredere şi virtuţi sociale, cum le zice Fukuyama) care la noi e decimat, deşi e baza oricărui tip de convieţuire şi lucru în colectiv. Poate ne atribuim nişte merite cam mari, însă e ceea ce simţim legat de întreg proiectul.
Cu ajutorul prietenilor de la galeria Magma, ele au ajuns şi la Sfântu Gheorghe, în cadrul PulzArt, într-un workshop în care, după ce le-au fost prezentate copiilor câteva date biografice despre Brâncuşi, am încercat să-i atragem într-un joc de recunoaştere a animalelor sculptate de artist – Peştele, Foca, Cocoşul şi Măiastra. Am ales în special aceste lucrări pentru că soclurile pe care erau ele aşezate au devenit, mai târziu, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului. La final, când a primit miniaturile din lemn, un băieţel ne-a impresionat cu o instalaţie realizată din câteva scaune şi segmente de coloană, semn că prezentarea noastră a prins rădăcini imediat şi că arta ar trebui să fie experimentată, pipăită, mirosită la nevoie, şi să nu reprezinte doar un exerciţiu mimetic.

Un al treilea feedback pozitiv l-am primit de la o grădiniţă din Seattle, unde educatorii de acolo le-au rezervat jucăriilor un colţ special, cu reproducerile lucrărilor originale la vedere, ca să existe un raport între ambele, şi spre care copii sunt îndrumaţi în momentele în care e nevoie să-i echilibreze un pic sau să le dea o pauză de la alergat şi agitaţie. E primul feedback pedagogic, o direcţie care am vrea s-o explorăm mai serios în viitor.

Până acum, ele au fost produse în serii mici şi foarte mici, în ateliere rudimentare şi de oameni care obligatoriu trebuiau să aibă multă răbdare. În plus, trebuiau să dispună şi de ceva timp extra dedicat exlcusiv jucăriilor, pentru că, dacă nu e uşor să faci un segment de coloană din cauza formelor romboidale simetrice, cu atât mai greu e să repeţi operaţia asta de 15 ori, şi să-ţi şi iasă rezultate similare, dacă nu identitice.
Partea asta însă îngreunează preţul final şi atunci rămân în continuare obiecte uşor exclusiviste. Adaosul nostru e unul mic şi conţine inclusiv faptul că le şlefuim şi le vopsim de mână, la noi în bucătărie, cu cămara pe post de depozit. Am încercat să colaborăm cu fabrici, însă ele sunt mai greu de urnit şi au nevoie de o cantitate foarte mare, odată, că să se mişte. Din cauza asta, încercăm acum să strângem fonduri necesare realizării lor într-o formă convenabilă pentru toată lumea, excluzând însă de la bun început China, pentru că, dacă la Brâncuşi e vorba de libertate, la China, nu.

Copiii sunt entuziaşti. Sau foarte serioşi. Sau brusc preocupaţi. Sau o combinaţie dintre toate astea. Şi ce e impresionant e că devin aşa în lipsa unor minime referinţe despre Brâncuşi. Dacă le au, devin atunci şi foarte grijulii. Mai toţi vor să asambleze o coloană până la capăt şi după aceea vor să facă ceva similar cu scăunelele. Cu băieţeii însă trebuie avut grijă, pentru că dacă au la activ filme cu supereroi, sunt în stare să transforme Coloana într-o armă.

Am vrea să completăm proiectul cu Inelul Sărutului (foto sus), un inel de dentiţie pentru copii. E folositor în special copiilor în perioada în care încep să aibă dureri de gingii, şi atunci trebuie să le dai ceva să ronţăie, ca să se calmeze. Avem și idei despre alte medii şi artişti, ne gândim chiar cu mare chef la asta, dar ceea ce avem deja este Cartea cu desenele lui Dan Perjovschi, în jurul căreia avem în cap vreo două activităţi care să întregească întreg demersul.

Puteți susține realizarea acestui proiect, pe site-ul Indiegogo, prin sume cuprinse între 5 și 250 de dolari, în schimbul cărora autorii proiectului vă vor iferi recompense pe măsură. Într-o țară unde cultura se finanțează în funcție de interesele politice, e timpul să adaptăm sloganurile civice și la forma lor de ”Uniți Creăm!”, participând la campanii de crowdfunding.  

SURSA: TOTB.RO