Dar pentru că tot vorbim despre Sfintele Taine, aş vrea să mai adaug câteva gânduri.
Astăzi aş vrea să subliniez faptul că spovedania a fost instituită de Iisus Hristos prin Sfinţii Apostoli. După înviere Iisus s-a arătat Apostolilor şi le-a spus: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute.” (Ioan 20; 22-23) şi „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18; 18)
Conform Epistolei soborniceşti a Sfântului Apostol Iacov, care spunea „Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (5; 16), mulţi au încercat să înveţe că adevărata spovedanie nu trebuie făcută doar de preot. Deşi în cuvintele lui Iisus, pe care le-am văzut mai sus, harul şi puterea de a ierta şi de a dezlega a fost dat doar apostolilor, care l-au transmis urmaşilor prin punerea mâinilor.
Până acum nu am vorbit de relaţia duhovnic – ucenic. Preotul trebuie să nu îi uite pe cei care se spovedesc la el şi să cunoască problemele lor ca să le poată urmări evoluţia de la o spovedanie la alta, iar cel care se spovedeşte e bine să nu îşi schimbe duhovnicul decât cu o bună motivaţie şi cu binecuvântare.
Dacă simţim nevoia să ne spovedim, iar duhovnicul este departe, putem să intrăm în prima biserică şi să ne spovedim acolo. Însă, dacă avem când şi cum să ajungem la duhovnic, e mai bine să nu ne ferim. Mai ales pentru cei care de curând merg la Biserică şi îl caută pe Hristos este foarte important să rămână la un singur preot până când, cum spune Apostolul Pavel, vor putea primi hrană tare şi nu se vor mai hrăni cu lapte. Înainte ca noi să ne maturizăm în credinţă şi cunoaştere, trebuie să creştem lângă un duhovnic.
Alergarea de la un preot la altul, în primii ani ai vieţii duhovniceşti, se aseamănă cu abandonarea unui copil când unei familii, când alteia. Niciuna nu ajunge să îl cunoască şi nimeni nu reuşeşte să se ocupe de educaţia lui.
Dacă, în zilele noastre, nu toţi duhovnicii răspund slujirii lor, spovedind pe fugă şi fără să se intereseze de realele probleme şi neînţelegeri ale ucenicului, ucenicul poate să meargă să se spovedească în altă parte.
Relaţia dintre ucenic şi duhovnic nu trebuie să fie limitată la modelul: am furat, am minţit etc. Ci trebuie să ne gândim de ce repetăm un anumit păcat. Poate considerăm că nu e un lucru rău. În acest caz, trebuie să spunem acest lucru duhovnicului, iar el să ne îndrume, să ne ajute să înţelegem de ce un anumit lucru e rău. Dacă nu ajungem la înţelegerea aceasta, nu ajungem nici la conştientizarea acelui păcat. Şi urcuşul nostru duhovnicesc se blochează.
Atunci când, din mila lui Dumnezeu, găsim preotul care ne înţelege, nu trebuie să ne mutăm în altă parte. Şi mai trebuie să fim atenţi la un lucru foarte important: smerenia ucenicului. Ucenicul care se crede mai întărit duhovniceşte (mai bun) decât duhovnicul său nu va înainta în viaţa lui nouă. Să nu uităm că Iisus ne-a spus: „Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său, nici slugă mai presus decât stăpânul său. Destul este ca ucenicul să fie ca învăţătorul şi sluga să fie ca stăpânul.” (Mt. 10, 24-25).
Deci să ne respectăm duhovnicii, iar preoţii să nu îşi piardă răbdarea cu ucenicii lor şi nici să nu-i grăbească în Taina Spovedaniei, dar dacă cumva, ucenicul rămâne neschimbat în rău, preotul cu rugăciune şi cu dragoste să încerce să îl întoarcă. Dacă nimic nu îl va schimba, să îi recomande un nou duhovnic.
