ActualitateExterne

Taiwanul a detectat 23 de avioane militare chineze în jurul insulei

Ministerul Apărării taiwanez a declarat marţi că a detectat 23 de avioane chineze în jurul insulei în mai puţin de trei ore, după numeroase intruziuni înregistrate de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, informează AFP, potrivit Agerpres.

China estimează că insula Taiwan, guvernată în mod autonom, face parte din teritoriul său şi se declară gata să o recucerească, chiar şi prin forţă.

“Începând cu ora 08:20 (00:20 GMT), noi am detectat succesiv în total 23 de avioane, dintre care 16 au trecut linia mediană”, a anunţat Ministerul Apărării taiwanez, făcând referire la linia ce împarte strâmtoarea Taiwan ce separă insula de continent.

Comunicatul ministerului, publicat la 10:40 (02:40 GMT), precizează că au fost detectate avioane de vânătoare, avioane de transport şi drone.

Această desfăşurare survine după ce China a trimis 19 avioane, opt nave de război şi patru nave ale pazei de coastă în jurul Taiwanului, în decursul unei perioade de 24 de ore ce s-a încheiat marţi la 06:00, potrivit autorităţilor taiwaneze.

Tensiunile din strâmtoare au crescut după învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te.

La sfârşitul lui mai, Beijingul a întreprins două importante manevre militare în jurul Taiwanului, mobilizând nave şi avioane militare încărcate cu muniţii reale, afirmând că este vorba de o “pedepsire severă” a “separatiştilor”.

China a afirmat săptămâna trecută că îşi va menţine presiunea militară asupra Taiwanului atât tip cât “provocările în favoarea independenţei” insulei autonome vor continua.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *