Tancurile rusești din Ucraina au o problemă mare. Americanii au numit-o efectul „Hopa-Mitică”
În două luni de când rușii au invadat Ucraina, Rusia a pierdut sute de tancuri. Peste 900, conform estimărilor armatei ucrainene, sau peste 500, conform estimărilor independente ale site-ului Oryx, specializat în monitorizarea şi agregarea tuturor informaţiilor provenite din surse deschise, referitoare la pierderile de echipament ale ambelor tabere implicate în conflict. De asemenea, ministrul britanic al Apărării a estimat că ruşii au pierdut în jur de 580 de tancuri în Ucraina, până în acest moment. Pierderile, extrem de ridicate, sunt provocate doar parţial de eficienţa armelor antitanc ucrainene sau a slabei pregătiri a tanchiştilor ruşi. Un alt motiv, extrem de important, îl reprezintă faptul că tancurile ruseşti au o problemă gravă de design, rezultată chiar din proiectare. Experţii militari occidentali au numit-o „efectul Hopa-Mitică”.
Într-un război, e dificil, de multe ori, chiar şi pentru un militar experimentat, să-şi dea seama dacă un tanc aflat pe marginea unui drum e încă activ sau distrus. De multe ori, e vorba doar de o mică urmă a unui proiectil care a trecut prin blindaj, vizibilă doar de aproape, care să indice faptul că blindatul a fost scos din funcţiune.
Aceste detalii s-ar putea să nu fie necesare în cazul în care vorbim despre un tanc rusesc. În cazul acestora, există o caracteristică principală, vizibilă cu ochiul liber chiar şi pentru cineva neiniţiat, care trădează fără echivoc faptul că vehiculul a fost făcut praf.
Imaginile cu tancuri ruseşti distruse cu turelele decupate şi aruncate la mai mulţi metri distanţă au devenit deja virale pe frontul din Ucraina.
Care e cauza?
Explicaţia, dată de experţii militari americani, o reprezintă o problemă de design: tancurile ruseşti, bazate în special pe modelul T-72 (marea majoritate a celor întâlnite acum în Ucraina), au sistem de încărcare automată a muniţiei. Până la 40 de proiectile sunt încărcate într-un „carusel special” aflat în interiorul turelei.
This is useful visual for understanding Russian tank turrets pop when T-64,72,80, 90 class tanks are hit by Western & Ukrainian anti-tank missiles.👇 https://t.co/tgtD4dfkn2
— Trent Telenko (@TrentTelenko) April 27, 2022
În cazul în care tancul e lovit de un proiectil antitanc care trece de blindaj, acest lucru va conduce, aproape de fiecare dată, la o reacţie în lanţ care provoacă explozia întregii muniţii de la bord şi aruncatul turelei în aer.
O turelă de tanc a ajuns într-un apartament situat la etajul doi al unei clădiri din Ucraina
Experţii militari au botezat această greşeală de proiectare, care face ca turelele să fie aruncate în aer, drept „efectul Hopa-Mitică”.
#Ukraine: The moment a Russian tank (Appears to be a T-72 variant) is struck by Ukrainian fire, removing the turret and destroying the vehicle. pic.twitter.com/EhnbLXj1nO
— 🇺🇦 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) March 20, 2022
Militarii americani au descoperit acest lucru în timpul Primului Război din Golf (1991), când s-au confruntat, pentru prima oară în istorie, împotriva tancurilor T-72 de fabricaţie sovietică folosite de armata irakiană.
lar acum, militarii ruşi descoperă acelaşi lucru pe propria lor piele, în Ucraina. În cazul unui tanc distrus lângă Cernihiv, turela a intrat efectiv într-un apartament situat la etajul doi ale unei clădiri.
The siege of Chernihiv has been lifted, with Ukrainian armed forces once again controlling the main road from Kyiv.
They have cleared the mines on the road, but the remnants of battle remain along the highway. pic.twitter.com/0FjjWIRAhv
— Sergio Olmos (@MrOlmos) April 3, 2022
Aceeaşi problemă de design este întâlnită şi la variantele modernizate ale tancurilor T-72, dar şi la modelele mai noi, precum T-80 sau T-90. Toate aceste tancuri au un echipaj format din trei oameni.
Tancurile NATO folosesc, de regulă, muniţia într-un compartiment al turelei, separat de restul echipajului. De asemenea, armatele occidentale nu folosesc un carusel de muniţie după modelul rusesc şi au un echipaj din patru persoane (una fiind responsabilă cu încărcarea manuală a proiectilelor).
Ţările occidentale au trimis până în prezent ajutor militar Ucrainei în valoare de peste 3 miliarde de dolari. În privinţa armamentului antitanc, SUA au livrat peste 4.000 de rachete Javelin de ultimă generaţie, iar Marea Britanie cel puţin 3.600 de rachete antitanc NLAW. Conform datelor disponibile, Rusia dispunea, la începutul războiului, de aproximativ 2.700 de tancuri.
Sursa: Digi24.ro