Ca orice boxer care prin definiție intră în ring pentru a-și vedea adversarul învins și ca orice intelectual cu respect de sine, care vede triumful adevărului mai presus de orice interes personal sau simpatie, revin cu insistență asupra cazului unui „rector” traficant de sportivi și plagiator de teze de doctorat, dar și asupra unui „ministru” corupt și furăcios. Dincolo de multele aspecte deja cunoscute ale acestor două cazuri, pe care le-am expus în diferite ipostaze fie ca ministru, fie ca jurnalist al TIMPULUI, s-au adăugat alte două lucruri importante, care au determinat această insistență.
Săptămâna trecută, printr-o scrisoare de la Judecătoria Buiucani, am fost înștiințat că aceasta a respins din lipsă de temei cererea de chemare în judecată depusă de Manolachi împotriva mea, intervenient accesoriu publicația TIMPUL, cu privire la „apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale”. Trebuie să recunosc că dată fiind toată agitația în jurul sistemului de justiție, mă așteptam la orice decizie, inclusiv de condamnare a unui fost ministru pentru faptul că acesta a apărat instituţiile şi interesul statului împotriva unui individ care nu numai că nu trebuie să fie preşedinte de federaţie sau rector de instituţie superioară, dar al cărui loc este din punctul meu de vedere la închisoare. Din acest considerent nu pot să nu menționez numele judecătoarei Maria Muruianu, care deși sunt sigur că a fost expusă la diferite presiuni și tentații, așa cum Manolachi a făcut și în alte circumstanțe, a emis o decizie corectă și dezinteresată. La fel cum nu pot să nu menționez numele avocatului Vlad Gribincea, care mi-a apărat drepturile în acest caz, pe care nici nu-l știam până la acel moment, decât din expunerile sale publice legate de cazurile CEDO, și care a făcut acest lucru fără bani, din „spirit justițiar”, așa cum mi-a declarat el însuși când s-a apucat de acest caz. Instanța a considerat că am avut dreptate când am scris că de la Manolachi pornește „zeciuiala” în sportul moldovenesc, de aici rămânându-i porecla de „combinator” și „10%”, pentru „otkat-ul” pe care-l lua la finanțarea activităților sportive, și atunci când am scris că acesta a vândut sportivii noștri pentru alte țări în beneficii personale, prejudiciind statul cu milioane de lei. Judecata a stabilit că în calitate de ministru și exponent al clasei politice, am luat atitudine corectă față de situație, prin urmare, mi-am onorat obligația impusă de art. 24 alin. 2 lit. c) al Legii privind libertatea de exprimare și din acest motiv, nu pot fi găsit responsabil de defăimare.
Cu alte cuvinte, am câștigat un proces împotriva unui om, pe care din momentul pronunțării deciziei, am dreptul legal să-l numesc „combinator”, „10%” traficant de sportivi și plagiator, într-un cuvânt „manolac”. Iar „manolaci” în R. Moldova sunt toți cei ca el și cei care-l susțin: „manolaci” sunt procurorul general Cornel Gurin și directorul CNA Viorel Chetraru, care împreună cu Iurie Garaba, „drugu” și cumătrul lui Manolachi, și anchetatorul Dragoș Mămăligă, responsabil direct de executarea cazurilor, au îngropat efectiv dosarele privind plagiatul tezelor de doctorat și cel al vinderii judocanilor moldoveni către Emiratele Arabe, care l-ar fi trimis pe Manolachi la pușcărie; „manolaci” sunt cei 307 oameni care au semnat o scrisoare de susținere în favoarea lui Manolachi, printre care președintele Academiei de Științe Gh. Duca și rectori de instituții superioare de învățământ superior (Belostecinic, Galben, Ciocan, Cimpoieș, Ababii, Bostan), dar și „ministrul” Bodișteanu, care este, de fapt, „manolac” prin definiție; „manolac” este Vlad Filat, care umblă de gât cu Manolachi și deschide săli de judo prin raioane, asta după ce el însuși mi-a declarat că Manolachi trebuie scos de la USEFS pentru corupție, când am discutat situația din sportul moldovenesc înainte de a fi numit ministru; „manolac” este și ministrul Educației Maia Sandu, care s-a conformat presiunilor și a acceptat ca Manolachi să mai devină încă o dată rector al USEFS.
Din această listă de „307 manolaci” cel mai mult regret acolo prezența oamenilor din mediul academic și universitar, iar dacă cazul celor de la USEFS, impuși să semneze, este explicabil, pentru că altfel își pierdeau funcțiile, atunci faptul că la susținerea „Manolacului-șef” au subscris rectori și academicieni este lipsit de orice logică. N-am văzut nicio atitudine colectivă a acestora față de vinderea Aeroportului și falimentarea BNM, față de cazul Pădurea Domnească sau situația dezastruoasă din universități, n-am văzut angajament civic față de susținerea unei schimbări reale în R. Moldova, dar am văzut un angajament colectiv în susținerea unui bandit și pseudo-intelectual agramat, ceea ce îi face pe aceștia ca și dânsul – „manolaci”. Alături de intrarea cu hurta în PLDM, care a compromis calitatea acestor rectori de a fi intelectuali, este a doua mare prostie colectivă de care mă jenez atunci când mă gândesc că am activat sau activez în instituții de învățământ conduse de acești oameni.
Al doilea motiv pentru care am decis să insist cu acest articol este cazul unui alt „manolac” notoriu, ministrul Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, față de care din 14 iunie, când am făcut publice schemele de spălare de bani, care se ridica la sute de mii de lei, aștept o decizie a organelor de justiție. Și de această dată am avut dreptate odată în plus, când în confirmarea celor expuse de mine, Curtea de Conturi a constatat: lipsa unui sistem de control intern riguros la aplicarea corectă și unitară a legislației muncii, ceea ce a determinat admiterea unor cheltuieli suplimentare; nerespectarea cadrului regulator și neasigurarea în deplină măsură a managementului ministerial asupra procesului de achiziții, condiționată de nestabilirea atribuțiilor personalului implicat în procesul achiziţiilor publice, neelaborarea planurilor achizițiilor, neîntocmirea în modul stabilit a documentației necesare procesului de achiziții, divizarea achizițiilor, precum și efectuarea unor achiziții în lipsa mijloacelor financiare (ca rezultat, s-au înregistrat datorii în sumă de 400,0 mii lei, care pot afecta întregul proces de achiziții); nerespectarea cadrului legal la desfășurarea acțiunilor sportive, ceea ce a condiționat finanțarea sportului din contul mijloacelor bugetare, fără aprobarea legală a criteriilor distincte de performanță; în lipsa unui contract de colaborare au fost finanțate neregulamentar federațiile sportive, cheltuielile nefiind justificate adecvat.
Mă întreb ce va fi mai departe cu aceste constatări? Știu și răspunsul. Dosarul Bodișteanu, ca și dosarul Manolachi, va fi tras pe linie moartă, dar de această data din raționamentul de solidaritate a actului de guvernare. Clasarea acestui caz este în interesul actualei guvernări, pentru că rezolvarea sa și condamnarea lui Bodișteanu ar însemna deschiderea cutiei Pandorei și prăbușirea guvernului, pentru că acolo mai sunt ca Bodișteanu. Și dacă cineva o să-mi reproșeze că în acest caz ar avea de câștigat opoziția comunistă, acest fapt nu mă mai interesează. M-am săturat să suport o guvernare coruptă al cărei unic raționament de existență este alternativa guvernării comuniste. Acordul de la Vilnius nu este o scuză pentru tolerarea miniștrilor corupți, ci un angajament de a termina cu acest fenomen în R. Moldova, iar actuala guvernare se pare că nu va face nimic pentru acest lucru. Prin asta nu va rămâne cu nimic în istorie, pentru că sunt o mână de „manolaci”: „manolaci” sunt Vlad Filat, Iurie Leancă și Ion Hadârcă, pentru că știu de Bodișteanu, da se fac morți în popușoi; „manolaci” sunt aceiași Gurin și Chetraru, care investighează de un an cazul Bodișteanu și mint că investigația iaca-iaca e gata, dar și maiorul Alexandru Găină, care în mod direct se ocupă de acest caz.
Ce leagă aceste cazuri, dincolo de natura lor criminală, este faptul că ambele sunt și vor fi folosite la momentul oportun împotriva lui Manolachi și Bodișteanu. Ambii sunt și vor fi „vaci de muls” bani pentru ca aceste dosare să nu aibă continuitate, pentru că ambii deja au cheltuit sume mari de bani pentru ca acestea să fie clasate și puse pe raft. Dar ei sunt deja în „cârlig”, pentru că sistemul îi va folosi în diferite circumstanțe când va avea nevoie de ei, la fel cum va folosi cazul Bodișteanu în alegeri sau cum folosește dosarele altor zeci de funcționari corupți pentru a-i face docili.
Într-un cuvânt, trăim într-o țară de „manolaci”, iar dacă către toamnă lucrurile nu se schimbă la guvernare, atunci la conducerea R. Moldova vor veni alți „manolaci”, numai că de culoare roșie și cu apucături euroasiatice. Iar actualii „manolaci”, dincolo de păcatele care le-au adunat până în acest moment, vor mai avea de suportat pe viitor și blestemul de a fi groparii ideii de integrare europeană.
Și ca să închei cu ce am început, cu nebunia, vă amintesc că Soljenițîn și Bucovski, dar și alții ca ei, au fost declarați nebuni de regimul totalitar sovietic și expulzați din URSS, pentru faptul că au criticat totalitarismul de care se bucurau milioane de oameni „fericiți” sovietici. Pentru ca în definitiv nebuni să fie acele milioane care au crezut în această aberație monstruoasă, care a dispărut în neantul istoriei. Nu fiți nebuni, suntem o derivată a acestei aberații, pe care avem misiunea de a o schimba, dacă nu vrem să dispărem fără rost în neantul istoriei.
