Speram şi sper şi acum că moldovenii nu sunt aşa, ci menţin încă voinţa de a vedea adevărul în faţă, iar atunci când sunt călcaţi pe un picior încearcă să nu-l întindă şi pe celălalt. Sper că moldoveanul încă este în stare să protesteze şi să-şi ceară dreptatea chiar dacă în cele mai multe cazuri nu rezolvă nimic cu aceasta. Şi aici apare întrebarea: oare e atât de important să lupţi cu un sistem realizând că nu vei schimba niciodată lucrurile? Sau poate e ceva eroic în asta? S-a protestat cu amploare în aprilie 2009. Problema e că pe lângă protestatarii ideologici au fost infiltraţi şi protestatarii mercantili, sau altfel spus vandalii. Ăştia şi-au făcut din protest o profesie cât se poate de drăguţă, cu venituri decente. Au mai trecut vreo doi ani şi ai impresia că protestatarii s-au înmulţit. Banii protestatarilor plătiţi nici nu apucaseră să se termine când protestatarii ideologici înţeleseră că au fost furaţi de-o revoluţie. Mai bine zis, revoluţia le-a fost furată şi vândută. Vândută protestatarilor mercantili care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu limba, istoria, identitatea şi tradiţiile acestui neam. Protestul se lovi precum o nucă de safeurile guvernului şi nu găsi decât scârbă şi indiferenţă în toată „revoluţia din aprilie”. Am scăpat oare de comunişti? Au fost interzise oare simbolurile comuniste? Avem oare o lege a lustraţiei? Am devenit europeni peste noapte? Nu – am început doar să protestăm mai des şi mai civilizat, mai „europeneşte”. Printr-un fatalism mecanic, singurul lucru ce ne-a rămas după 7 aprilie a fost o guvernare invalidă şi o dependenţă nebună de protest. Fie el mercantil, ideologic, sau cum se întâmplă tot mai des în ultimul timp – fanatic. Se protestează împotriva scumpirii gazului şi peste noapte gazul devine mai scump. Se protestează împotriva majorării tarifelor la energia electrică şi ca printr-o ironie mioritică a sorţii se taie lumina pe două zile. Se protestează împotriva demolării clădirilor istorice şi în loc de unul ne trezim cu trei monumente istorice distruse. Chiar dacă 80 la sută din toate protestele nu aduc niciun folos, lumea continuă să protesteze. Singurul folos pe care îl aduceau protestele din stradă organizate de Iurie Roşca a fost că mai lăsau studenţii să scape de orele plictisitoare. Toată lumea îşi aminteşte cu ce s-au sfârşit acele proteste, consensul naţional i-a trimis pe studenţi înapoi la ore cu o mină amară. Iarăşi s-a protestat în gol.
Astăzi se protestează în general la orice colţ: se protestează pro şi contra musulmani, pro şi contra homosexuali, pro şi contra tarife duble pentru şoferii din Chişinău, pro şi contra evrei ş.a.m.d. Şi în timp ce nuca socială a protestatarilor creşte, peretele politic se îngroaşă, iar politicienii rânjesc pe la colţuri şi se pornesc iar la furat slavă şi galbeni, mai repejor, până ţara-i ocupată cu protestul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
