Social

Taxe pentru zilele ce le trăim

În R. Moldova, peste tot, unde te duci, plătești taxe și impozite. A rămas să mai fie taxat și impozitat râsul, dar de fapt, noi râdem puțin, mai mult plângem, dar nu spunem la nimeni. Guvernul ar putea inventa un impozit pe lacrimi.
Pentru a întregi durerea și sărăcia în care trăim, citez din Adrian Păunescu:
Voi nu vedeți că omul mai respiră?
………………………………….
Adăugați impozite și taxe
Impozitați și lacrima și ploaia!
Taxați adânc și morții din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca și pe rece,
Impozite pe rouă și pe lună.
Impozite pe notele de ,,zece”
………………………………
Când, cu o poftă tragică,
Guvernul dă un nou impuls acestei crize.

Ceea ce remarcă poetul în versurile sale ne apasă pe toți, mai ales că impozitele și taxele sunt pe umerii bietului om simplu, care din puținii bani, trebuie să plătească, iar cei bogați se lăfăiesc în bine și plătesc când vor. Dacă un judecător iese la pensie cu 16-20 mii de lei și se plânge, iar un medic sau profesor are o pensie de 2-3 mii de lei și tace, aceasta este acceptarea lanțului ce a intrat în oase.
,,Nici să trăim aici, nu-i cu putință
Nici să murim acum nu mai e gratis”

Guvernul este într-o luptă aprigă împotriva tuturora.

Alexandra Tănase, profesoară de limba și literatura română
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *