Ocupația sovietică a Basarabiei a adus pe pământurile noastre unul dintre cele mai sălbatice regimuri la acea vreme. Atrocitățile puterii sovietice contra conaționalilor noștri au rămas ascunse în dosare secretizate, la nivel oficial pedalându-se pe minciuna „jandarmului român cel rău” și „хороший дядя из НКВД” („nenea cel bun din NKVD” – ru.). Astăzi se ştie că au existat mai multe valuri de teroare sovietică nemiloasă: de la arestări și execuții la marginea satului sau pe marginea gropilor cu var până la deportări în masă ale populației pașnice, în special femei, copii, bătrâni.

Într-o notă secretă a procurorului RSSM, S. Kolesnik, din 13 aprilie 1949, adresată secretarului CC al PCM(b), Kașnikov F. I., este descris în amănunte un caz din s. Ciutești, r-nul Nisporeni. Potrivit documentului, procuratura RSSM a descoperit „mai multe încălcări ale legislației socialiste” în timpul organizării colhozului „M. I. Kalinin” din Ciuteşti.

Delegația de la raion

În continuare se arată că, „la 5 februarie 1949, comitetul raional de partid și executivul raional au delegat un grup de responsabili pentru organizarea colhozului în Ciuteşti. Din echipă au făcut parte: Kovalenko S. T., vicepreședintele Executivului raional și conducător al grupului; Batygin, șeful secției raionale de comerț; Agasiev și Lobkov, instructori ai Comitetului raional de partid (comunist); Pomeseacinyi, șeful secției raionale de asigurare socială; Surjenko, șeful Bazei de colectare și comercializare a fructelor și legumelor; Saltykov, administratorul secției de comercializare a fructelor și legumelor; Burnazus, agronom al secției raionale agricole. Împreună cu aceștia, la Ciutești s-au deplasat inspectorul de sector al miliției, locotenentul inferior Jurbin, și ofițerul operativ al Secției raionale a Securității de Stat, Zaharia.

Grupul în cauză a lucrat în sat mai bine de două săptămâni, până la 27 februarie 1949. Iar formarea colhozului a fost oficializată la 2 martie 1949. Din noua gospodărie colectivă făceau parte 63 de familii, majoritatea cărora s-au înscris benevol.”

Așa se scria în documentele oficiale. În realitate însă orice deplasare a nomenclaturiștilor sovietici în periferii însemna la acea vreme o vacanță cu dezmățuri și teroare împotriva băștinașilor. Și echipa trimisă la Ciutești s-a limitat doar la așezarea pe scaune și invitarea sătenilor, conform unei liste, la primărie, unde erau impuși să semneze cerere (în limba rusă) de intrare în colhoz. De fapt, astfel țăranii doar se salvau de batjocura fizică și morală, pregătită pentru cei nesupuși. În câteva zile, au fost semnate 54 de cereri, care indicau că în colhoz s-au înscris 116 țărani.

Închiși în beciul primăriei

Mai gravă era situația celor care refuzau să se prezinte la primărie sau să iscălească cererile. Aceștia intrau imediat în vizorul securiștilor și milițienilor, care îi luau pe sus de acasă și îi aduceau la primărie. Dacă refuzau oricum să intre în colhoz, erau închiși în beciul primăriei și lăsați fără hrană și apă. Pentru ca batjocura să atingă cote maxime, acolo li se dădea să citească „Statutul cooperativelor agricole” sau ziare propagandistice. Singura șansă a acestor năpăstuiți de a vedea libertatea era să cedeze și să semneze cererea. Câțiva dintre ciuteșteni, Stamati T. S., Țărnă F. V., Lazăr G. G., Stamati C. G. și Arapu V., nu s-au dat bătuți nici după a treia zi de privare de libertate, scria procurorul Kolesnik.

De obicei, nesupușilor li se făcea percheziție acasă. Uneori erau aduși și ei la fața locului, pentru a vedea cum li se întoarce gospodăria cu picioarele în sus, iar între timp li se întocmea proces-verbal de sechestrare a averii. Apoi erau escortați la Secția raională a Securității din Nisporeni.

Cu cireșul la soviet

În alt caz, inspectorul de miliție Jurbin l-a arestat pe cetățeanul Arapu, vicepreședinte al sovietului sătesc, și l-a ținut închis la soviet două zile, fără a-i da de mâncare și apă. Când soția și fiica deținutului i-au adus ceva de-ale gurii, miliția nu le-a permis accesul. Arapu a fost eliberat numai după ce a semnat cererea de intrare în colhoz, la rugămintea insistentă a familiei sale, care se îngrijora pentru sănătatea sa.

La 24 februarie, milițianul Surjenko a mai făcut o razie prin sat, ca să-i identifice pe alți țărani care n-au dorit să se prezinte la sovietul sătesc. Era însoțit de un grup de activiști ai satului, printre care șeful clubului, unul Mardare, și agentul agricol A. F. Țarină. Au bătut la ușa încuiată a gospodăriei lui Andrei Mucu și nu le-a deschis nimeni, dar prin geam au observat că ceva mișcă în casă. Era un băiețel de vreo patru-cinci ani, care le-a spus apoi că nimeni nu-i acasă. Când a stricat geamul, Surjenko a mai văzut o umbră după sobă și a început să smulgă ușa. Apoi gospodina casei a deschis și cei trei activiști au dat buzna în interior, unde l-au găsit ascuns pe capul familiei. I-au ordonat să-i însoțească până la sovietul sătesc pentru discuția de aderare la colhoz. Andrei Mucu a ieșit în curte, dar a refuzat să meargă mai departe. Atunci Surjenko l-a înșfăcat de cap și l-a târât după el. Opunându-se, Andrei s-a încleștat cu brațele de tulpina cireșului din curte. Milițianul și alții îl trăgeau deja de cureaua pantalonilor, amenințându-l că-l vor duce la sovietul sătesc cu tot cu cireș.

Omul a început să strige, chemând sătenii în ajutor. De cealaltă parte, agentul agricol Țărnă a plecat la sovietul sătesc după încă un milițian. Pe drum, acesta s-a întâlnit cu Eremei, tatăl lui Andrei Mucu, și s-au luat la bătaie. Zarva ridicată l-a făcut pe Surjenko să-l abandoneze pe Andrei în curte, pentru a-l salva pe Țărnă…

Doar 30 din 116 oameni ieșeau la muncă

În cadrul sistemului de drept sovietic, procuratura avea rolul de supraveghere a activității celorlalte verigi ale puterii, inclusiv a poliției și securității de stat. De regulă, toată corespondența se efectua sub parafa „secret” sau „strict secret”. Iată ce scria în încheiere procurorul RSSM, S. Kolesnik, către comitetul central al partidului comunist.

Procurorul sublinia că acțiunile criminale în cadrul formării colhozului din Ciutești au lăsat printre săteni o imagine foarte negativă a puterii sovietice, „fapt speculat de elementele ostile chiaburești”. El spune că, de exemplu, „chiaburul Țirca și fostul jandarm Mucu au avut prilejul să-i inspire pe țărani pentru a se ascunde în câmp, la oraș, în alt sat sau prin gospodăriile proprii. În consecință, Stamati Trifan a dispărut și nu s-a arătat de la 16 februarie până la 2 martie, iar fostul jandarm Mucu Anton s-a ascuns adânc în propria gospodărie”.

În notă se mai menționează că, în urma acțiunilor violente ale împuterniciților raionali, nu e de mirare că până la 6-7 aprilie, la Ciutești, au binevoit să-și predea colhozului averea doar 16 gospodării țărănești din cele 63 înscrise. Și că au fost colectate cotizații de la doar 15 gospodării, în sumă de 480 de ruble din cele 1.585 de ruble planificate. Dintre cei 116 membri ai colhozului, zilnic ieșeau la muncă doar până la 30 de oameni, adăuga Kolesnik.

Procurorul mai scria că un raport privind „violențele și dezmățul la formarea colhozului” din Ciutești a fost adusă la cunoștința autorităților raionului, prin colegul său, Karev, însă această informație a fost trecută cu vederea. O notă asemănătoare a fost alcătuită și de instructorul CC al PCM(b), Omelcenko, care a prezentat-o secretarului N. Koval, pe 24 aprilie 1949.

Astfel, cazul formării colhozului „M. I. Kalinin” în satul Ciutești a fost discutat în scurt timp la Biroul CC al PCM(b), decizia luată rămânând sub aceeași parafă – „secret” – timp de decenii.

Autor: George MĂRZENCU 

(Va urma)