Majoritatea mijloacelor media îl desemnează drept creştin conservator şi neonazist-fascist. Fals. Poliţia norvegiană spune că Breivik nu a făcut parte din niciuna dintre grupările neonaziste înregistrate. Breivik a zburat „sub radarul poliţiei”. Cât despre creştinismul teroristului de la Oslo nu pot spune decât că a uitat de una din poruncile lui Dumnezeu: „Să nu ucizi!”. Eu nu cred că Breivik s-a spovedit în faţa unui preot şi a primit binecuvântare pentru faptele sale. Măcelul din Norvegia nu a fost comis de un creştin.
În schimb, Breivik a fost membru al unei loji masonice din Oslo. Au apărut fotografii cu el purtând însemne masonice. Şi totuşi niciun ziar nu a pus titlul: „Un mason norvegian a ucis 76 de oameni”, titlu ce ar fi fost mult mai corect. De fapt, titlul corect şi complet ar fi trebuit să fie „76 de oameni ucişi de un mason norvegian cu păreri extremiste antiislamice”. Însă e mult mai simplu de spus „neonazist”, chiar dacă omul nu făcea parte din niciun fel de grupare de acest gen. Nimeni nu mai ştie ce înseamnă cu adevărat nazist sau fascist. Aceste cuvinte au fost asimilate cu răul absolut şi se lipesc de fruntea celor care practică răul absolut. Însă astfel de etichetări nu ne vor ajuta să înţelegem realitatea. Ochelarii de cal îl ghidează pe neştiutorul dobitoc, făcându-l să nu mai vadă ameninţările din jur. Însă fiinţa umană ar trebui să poată merge în picioare şi să poată privi în toate părţile. Nu avem nevoie de ochelari de cal pentru a înţelege că faptele lui Anders Breivik sunt abominabile. Încă o dată: prin faptele lui, Breivik a dovedit că nu e creştin.
Teroristul încearcă să demonstreze ceva. Filmul lăsat în urmă pe YouTube, delirantul jurnal de 1500 de pagini, faptul că cere cu insistenţă să aibă parte de un proces cât mai mediatizat – toate acestea dovedesc faptul că Breivik urmează o strategie de marketing. Încearcă să vândă un model de ură. Spune că este creştin şi, în realitate, lucrează pentru celălalt. Apare întrebarea: cum să evităm să cădem în capcana lui? Breivik vrea să îi citim jurnalul, să îi urmărim prestaţiile din faţa tribunalului şi să fim convinşi de adevărul lui.
Istoria ne-a mai arătat un astfel de proces în care acuzatul devine acuzator – cel al activistului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov, judecat în procesul incendierii Reichstagului din 1933. Acum ştim mai multe detalii despre scenografia instalată de comun acord de Hitler şi Stalin – Gheorghi Dimitrov îşi primea discursurile scrise la Moscova chiar din mâinile gardienilor săi nazişti. Nu trebuie să ne ferim să privim răul în ochi, dar avem nevoie de credinţă şi de judecată proprie, ca să ne dăm seama ce este bine şi ce nu.
