CSI / Rusia

(The Guardian) Cum reuşeşte Putin să creeze haos intercontinental

Faptul că Rusia a negat atacurile asupra spitalelor şi şcolilor din Siria nu înseamnă nimic pentru Ankara, se precizează într-o analiză The Guardian.

Oficialii turci susţin că Vladimir Putin şi aliaţii săi sirieni folosesc cu neruşinare afluxul de refugiaţi – provocat de loviturile avioanelor ruse – pe post de armă de război îndreptată în mod deliberat împotriva Turciei şi Uniunii Europene.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins categoric acuzaţiile Turciei şi altor ţări, potrivit cărora forţele ruse – acţionând în favoarea regimului Assad şi miliţiilor siriene kurde – au comis "crime de război" la începutul acestei săptămâni, când două şcoli şi două spitale din nordul Siriei au fost lovite de rachete, ucigând 50 de oameni.

"Cei care fac asemenea afirmaţii nu sunt capabili să le susţină cu dovezi", a subliniat Peskov. De asemenea, Rusia a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să condamne Turcia pentru atacurile din nordul Siriei care au vizat miliţiile kurde.

"Neruşinata" Rusie

Reacţionând la acţiunile Moscovei, premierul turc Ahmet Davutoglu a catalogat comportamentul Rusiei drept "neruşinat" şi "insolent". Turcia nu va primi un nou val de refugiaţi din nordul Siriei, a avertizat oficialul de la Ankara, şi va lua "orice măsură necesară" pentru a preveni o astfel de situaţie.

"Dacă Rusia continuă să se comporte ca o organizaţie teroristă şi să forţeze civili să îşi părăsească locuinţele, vom avea un răspuns decisiv", a spus Davutoglu. "Acele avioane (ruseşti – n.red.) josnice, crude şi barbare au efectuat aproape 8.000 de zboruri din 30 decembrie 2015 fără nicio deosebire între civili şi soldaţi sau copii şi bătrâni", a continuat acesta.

Peste 50.000 de persoane şi-au părăsit casele din cauza recentelor confruntări din regiunea Alep. Turcia este din ce în ce mai îngrijorată de suprafeţele teritoriale câştigate de milita partidului Uniunea Democratică a Kurzilor Sirieni (PYD), pe care o consideră grupare teroristă în alianţa cu Moscova.

Avansul kurzilor, inclusiv ocuparea unei importante baze aeriene, a fost susţinut de loviturile aviaţiei ruse. Turcia a răspuns prin bombardarea poziţiilor kurzilor sirieni. Fragmente dintr-un raport al serviciilor secrete turce, publicate în ziarul Hurriyet, subliniază suspiciunile Ankarei că Rusia încearcă să transforme criza imigranţilor ilegali într-o armă de război.

"Forţele regimului şi aliaţii încearcă să creeze un nou val de refugiaţi prin deplasarea către Azaz (în nordul Siriei). Există zece tabere de refugiaţi între acest oraş şi oraşul Kilis din Turcia, de-a lungul unei distanţe de opt kilometri. Locuitorii acestor centre probabil vor fugi şi vor caută adăpost în Turcia, în timp ce taberele vor fi preluate de PYD sau forţele lui Assad", se arată în raportul citat.

Tacticile Rusiei nu sunt noi

Oficiali din securitate au declarat pentru publicaţia din Turcia că Rusia foloseşte tactici pe care le-a mai utilizat şi în trecut în primul război cecen, în nordul Caucazului, în anii 1990. Acestea au implicat golirea forţată a zonelor rezidenţiale urbane printr-o campanie împotriva populaţiei locale. Odată ce s-a ajuns la acest rezultat, în regiune au fost trimise trupe şi arme grele pentru a eradica forţele opoziţiei, ceea ce a implicat distrugerea la scară largă a locuinţelor şi infrastructurii.

Având în vedere că şi regimul Assad a folosit bombe, arme chimice, lovituri aeriene şi artileria grea împotriva zonelor civile, aşa-zisele tactici ale Rusiei nu par să fie ceva nou.

Ce diferă, însă, este dorinţa Kremlinului de a adânci criza refugiaţilor, pentru a afecta state din exterior care trebuie să se confrunte cu această problema, după cum acuză voci din SUA şi Europa.

sursa: ziare.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *