Actualitate

Țîcu părăsește cu scandal cel de-al patrulea partid politic. Care-i următorul?

 În anul 2019, la doar doi ani de la apariția pe scena politică, PUN a reușit să intre în TOP-10 partide din cele peste 50 de formațiuni din R.Moldova. Primele alegeri la care a participat Partidul Unității Naționale au fost cele locale noi din 2018 din Chișinău și Bălți. În pofida mai multor probleme cu care s-a confruntat în acea perioadă, partidul a reușit să obțină rezultate bune, fiind susținut de peste 4,5% în Chișinău și peste 3% la Bălți, considerat drept fief al partidelor pro-ruse din R.Moldova.

Formațiunea a reușit să-și mențină pozițiile și în cadrul alegerilor locale generale din toamna 2019, atunci când echipei s-a alăturat Octavian Țîcu. Fiind candidatul partidului pentru funcția de primar de Chișinău, acesta a acumulat peste 4,7%, fiind clasat pe poziția IV. S-a îmbunătățit și situația din Bălți, unde formațiunea s-a apropiat de 4% din numărul total de voturi.

În total, în urma scrutinului local din 2019, PUN a obținut 7 mandate de primar, 9 mandate de consilier raional și municipal, dar și 77 de mandate de consilier orășenesc și sătesc. Ca urmare, la propunerea lui Anatol Șalaru, PUN a decis să-l aleagă pe Octavian Țîcu în fruntea formațiunii.

Creșterea în preferințele alegătorilor nu a durat mult. La doar un an de la preluarea, de către Țîcu, a mandatului de președinte al PUN, în R.Moldova au loc alegerile prezidențiale. În cadrul scrutinului, Țîcu obține puțin peste 27 de mii de voturi, clasându-se doar pe locul VI pierzând alegerile inclusiv în satul lui de baștină unde a fost învins de Igor Dodon. Rezultatele obținute au fost ignorate de către acesta, iar consecințele au fost văzute peste 8 luni, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.

Astfel, în urma scrutinului din 11 iulie, PUN obține cel mai slab rezultat din istoria sa. Doar 0,45% din alegători (6 646 voturi) au susținut formațiunea. În lipsa unor acțiuni concrete, partidul sub conducerea lui Țîcu a continuat să coboare în sondaje. Astfel, la alegerile locale noi din Bălți din noiembrie 2021, unde acum doi ani formațiunea a fost susținută de circa 4% din alegători, pentru candidatul PUN, promovat activ de Țîcu, au votat doar 0,5% din alegători. Mai mult, din cei 7 primari, aleși în 2019, la această oră PUN nu mai are niciunul. Toți aleșii locali au părăsit partidul, aderând la alte formațiuni.

În aceste condiții, întrunit în ședință, Biroul Politic al PUN a cerut oficial retragerea lui Țîcu de la cârma formațiunii pentru proasta gestionare a activităților politice. Drept rezultat, Țîcu a acuzat colegii de partid de trădare.

De menționat că nu este prima dată când Octavian Țîcu își acuză foștii parteneri și colegi de trădare de fiecare dată când a părăsit formațiunile care l-au promovat a făcut-o cu scandal. Pe parcursul carierei sale politice, declarații asemănătoare puteau fi auzite și în raport cu PL, PPEM, dar și în raport cu Blocul ACUM, format din Platforma DA și PAS, care l-au făcut deputat, cu toate că pierduse alegerile pe circumscripție.

Ce ține de părăsirea rândurilor Partidului Popular European din Moldova, Țîcu spunea că ”l-a folosit pe Iurie Leancă doar pentru a scăpa de Vlad Filat” deși a fost ales consilier la Ungheni lucru ce nu avea nici o legătură cu debarcarea lui Vlad Filat, care a fost ”debarcat” de fapt de Vlad PLahotniuc printr-un abuz de putere.

„Pe Leancă l-am susținut pentru că pericolul era Filat și am reușit să-l dăm pe jos pe Filat, după care l-am dezavuat pe Leancă și am spus că este instrumentul lui Plahotniuc”, declara el acum doi ani.

Aceeași situație a avut loc și în raport cu membrii ACUM, pe care Țîcu i-a acuzat de trădare atunci când au decis „împărțirea blocului în două fracțiuni” și când „nu au respectat angajamentele dinaintea alegerilor”.

Amintim că membrii Biroului Politic al Partidului Unității Naționale (PUN) i-au cerut demisia lui Octavian Țîcu din funcția de președinte al formațiunii. Totodată, în cadrul ședinței conducerii formațiunii, s-a decis convocarea Congresului extraordinar al partidului pentru 18 decembrie. Motivele care au stat la baza acestei decizii țin de rezultatul slab obținut în cadrul scrutinului parlamentar din 11 iulie 2021, dezbinarea partidului și managementul defectuos

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *