Fiindu-i lector de carte şi la primul, şi la al doilea (de această dată, în „duet” cu tânărul scriitor şi critic ieşean, dr. Ioan Răducea), am trăit aceeaşi încântare provocată de stilu-i original ce ţi-o oferă fraza fluentă, dar cu palpitaţii nervoase şi cu răsuciri surprinzătoare, încărcată uneori de atâta metaforă – şi ea sclipitoare prin prospeţimea ce o emană, că rămâi cu puternica impresie a unei lecturi de poem. N-ar trebui să ne uimească – Gheorghe e un poet de un rar rafinament. Mărturie sunt cele patru volume de poezie editate în România şi R. Moldova, ultima plachetă, Alunecarea din vis (Editura Lumina), ieşind de sub tipar la sfârşitul lui decembrie, odată cu romanul în cauză. Ca să finalizez gândul: metaforismul îl ajută enorm pe romancier să evite la maximum convenţionalul fad, închis inovaţiilor.
Acest roman aș dori să-l citească şi editorialistul Constantin Tănase, or, protagonistul romanului, Toader Marcu, ziarist şi el, în mai multe rânduri apelează la atitudinile reputatului director de la TIMPUL atunci când reflectează asupra jocurilor politice perfide, iresponsabile ale celora în mâinile cărora se află, în ultimii ani, destinul populaţiei amărâte din această gubernie, R. Moldova, cum preferă să-i spună naratorul. În paginile romanului vin personaje din societatea moldovenească strangulată de interese meschine şi incertitudini – unele purtând nume adevărate, altele, mai camuflate, însă toate fiind purtătoare ale unor mentalităţi colective, dar îmbrăcând veşmântul individualului. Pentru prima oară, în proza basarabeană (şi nu numai), Gh. Calamanciuc aduce într-o naraţiune de asemenea proporţii un ierarh. Şi-l pune să se confrunte cu probleme ce ne dor şi pe noi, cei nesfinţiţi.
O calitate a romanului care, sunt sigur, va fi apreciată nu numai de cititori, dar şi de exegeţi e caracterul eminamente modern al discursului. Cum a anunţat şi într-un interviu când i s-a oferit acel premiu din partea cititorilor, autorul sfidează – şi o face cu o uimitoare dezinvoltură! – orice scheme anchilozate, convenţionale, oferind deplină libertate personajelor să acţioneze, să reflecteze, să aprecieze, să condamne, dar şi să iubească cu patimi descătuşate în adânc, atât de fireşti şi atât de sincere, încât şi lui Dumnezeu ar putea să-i fie pe plac. Pentru că şi cei care se roagă zilnic la icoane, şi cei care au uitat cărarea spre sfintele lăcaşuri suntem zămisliţi după chipul şi asemănarea Lui.
Valentin Jitaru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
