Originile berii sunt cât se poate de vechi, nu se ştie unde a fost folosită pentru prima dată, probabil în Mesopotamia, Egipt sau Insulele Orkney. Numele ei provine din latinescul „bibere” care înseamnă „a bea”.

Datorită valorii ei nutriţionale, berea a fost poreclită „pâinea lichidă” în Evul Mediu şi călugării o consumau în timpul Postului Mare pentru a compensa postul alimentar strict pe care îl urmau. Aşa se întâmpla în special în Munchen, Germania, unde Mănăstirea Paulaner producea o bere tare, de post, numită Salvator, după cuvântul latinesc pentru Mântuitor (iniţial berea se numea Sankt-Vater-Bier, adică berea Sfântului Părinte).

Cum în post călugării se angajau să consume doar lichide, foloseau o bere de două ori mai tare decât în afara Postului, care să le asigure astfel necesarul de hrană. Până şi astăzi berăriile bavareze produc nişte beri speciale de post pentru Festivalul Starkbierzeit („sezonul berilor tari”).

„Înţelept a fost cel care a inventat berea” (Platon)

Fierberea mustului de cereale şi fermentaţia ulterioară contribuiau la eliminarea principalelor riscuri de contaminare (chiar dacă în Evul Mediu acest lucru era un mister), de aceea berea reprezenta o băutură sigură. În această perioadă, producţia de bere a crescut mai ales în interiorul mănăstirilor. Numeroase mănăstiri îşi asigurau independenţa economică, făcând comerţ cu bere. Începe să se folosească hameiul ca unul dintre ingredientele principale, în mare parte datorită proprietăţilor sale de conservare. În Evul Mediu, producţia de bere ajunsese să depindă aproape exclusiv de călugări, unii dintre ei organizându-se pentru producţia pe scară largă. În Anglia, Henric al VIII-lea a impus limitări severe asupra activităţilor mănăstirilor aflate sub autoritatea sa, decretând printre altele şi interdicţia de a mai produce bere. Ulterior, ca urmare a Revoluţiei Franceze şi a cuceririlor lui Napoleon Bonaparte, abaţiile producătoare de bere au resimţit jafuri şi exproprieri menite să lovească în cler. Odată cu modificarea regulilor pieţei şi a industrializării, activităţile artizanale precum cele practicate de călugări de-a lungul secolelor au început să nu mai fie rentabile, astfel cea mai mare parte a ordinelor religioase a renunţat la ele, cedând numele şi reţelele unor producători din domeniu. Singura excepţie au fost călugării de la mănăstirea franceză Notre-Dame de la Trappe. Ei au continuat să producă berea pentru care şi-au câştigat renumele. În momentul de faţă, doar şase mănăstiri trapiste (dintr-un total de 90) mai produc bere (cinci în Belgia şi una în Olanda).

În ziua de azi este foarte simplu să spui că ţii post şi bei bere pentru că aşa fac şi călugării, iar ţie îţi place gustul ei. Oare nu exact asta înseamnă să ţii post, să te abţii de la ceea ce îţi desfată mai tare fiinţa şi să te căieşti?

Sursa: Timpul