Actualitate

Tinerii minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice își cer dreptul la educație și participare

Forumul reprezintă o platformă de dialog, creată cu scopul de a aduce în vizorul public problemele minorităților din Moldova și a oferi recomandări pentru soluționarea lor.

Evenimentul se desfășoară ca urmare a vizitei de anul trecut a Raportorului Special ONU pe problemele minorităților și a Revizuirii Periodice Universale a situației din R. Moldova de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care au recomandat țării noastre să asigure condițiile necesare pentru respectarea drepturilor minorităților.

“Moldova este o țară diversă cu tradiții bogate și astfel unică în felul său. Acesta este un mare avantaj, care trebuie valorificat. Experiența arată că societățile unde oamenii împărtășesc aceleași viziuni, se bucură de drepturi egale și respect reciproc sunt cele mai prospere. Acesta este drumul pe care trebuie să-l urmeze Moldova. Nu sunteți singuri, familia ONU este alături pentru a vă sprijini în acest proces”, a spus Dafina Gerceva, Coordonatoare Rezidentă ONU și Reprezentantă Permanentă PNUD în Moldova.

Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a menționat că toate drepturile omului sunt importante, de aceea trebuie respectate, pentru ca cetățenii să se simtă protejați. ”Cred cu tărie că nu există unele drepturi mai importante decât altele, pentru că toate sunt cruciale pentru viața omului. Și mai cred că nu există oameni mai importanți și oameni mai puțin importanți atunci când este vorba despre drepturile lor. Mai mult, comportamentul tolerant în societate poate aduce mai multă bunăstare și democrație tuturor”.

Printre subiectele abordate în cadrul Forumului se numără dreptul minorităților la educație și participare publică și politică, inclusiv subiectul discriminării, implicarea tinerilor din regiunile subreprezentate (regiunea Transnistreană, r-l Taraclia, UTA Găgăuzia), accesul la educație de calitate în limba maternă și de stat, reflectarea subiectelor legate de minorități în manualele de istorie, introducerea metodelor bilingve de educație, promovarea dialogului intercultural și altele.

“Eu vorbesc mai multe limbi. Rusa este limba maternă, care se vorbește în familia mea. Limba Română am învățat-o mai târziu, la școală, dar tot o consider maternă. Încă una din limbile mele materne, la fel de frumoasă și melodioasă este ucraineana. Și nu vreau să aleg nici una dintre ele. Fiecare dintre ele este deosebită în felul său, fiecare dintre ele îmi oferă noi oportunități de comunicare”, a spus Ecaterina Postolatii, participantă la Forum.

La sfârșitul Forumului participanții au adoptat o Rezoluție prin care au cerut autorităților îndeplinirea recomandărilor cu accent pe asigurarea dreptului la educație de calitate și participarea publică și politică a minorităților. Grupul Tinerilor pentru Solidaritate Interetnică va monitoriza realizarea acestora în practică și transpunerea lor în noul Plan Național de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului, aflat acum în proces de elaborare.

Conform rezultatelor recesământului populației efectuat în anul 2004, în Republica Moldova locuiesc reprezentanți ai mai multor minorități naționale, etnice, religioase și lingvistice, care constituie o treime din populația țării. Printre minoritățile etnice și lingvistice se numără: ucraineni, ruși, găgăuzi, români, bulgari, romi etc., iar din rândul persoanelor de altă religie și/sau confesie (minorități religioase) fac parte baptiştii, adventiştii de ziua a şaptea, penticostalii, creştinii de rit vechi, creştinii după Evanghelie și atei.

Forumul Tinerilor minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice a fost organizat în contextul Zilei internaționale a Limbii Materne, celebrată anual pe 21 februarie. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *