Artă

Titlul de artist al poporului… român

Scenarist şi regizor al mai multor filme de mare succes („Omul merge după soare”, „Gustul pâinii”, „Când se duc cocorii”, „Zece ierni pe-o vară” ş.a.), maestrul Valeriu Gagiu în prezent este conducătorul artistic al Studioului „Moldova-Film”, încercând, alături de colegii săi, să reabiliteze instituţia care, pe parcursul ultimilor ani, s-a aflat la limita dispariţiei.

Serata omagială a fost deschisă de directorul Studioului „Moldova-Film”, Ion Şiman, care i-a invitat în scenă şi pe autorii filmului despre Valeriu Gagiu „Eu merg după soare” – Alina Ciutac şi Ion Chistruga, (scenariu şi, respectiv, regie).

Trecând în revistă activitatea lui Valeriu Gagiu, scriitorul Andrei Strâmbeanu le-a amintit celor prezenţi că talentul sărbătoritului a sclipit încă atunci când era student la Institutul Unional de Cinematografie. Fiind la anul doi, Valeriu Gagiu a scris scenariul „Omul merge după soare”, în baza căruia regizorul Mihail Kalik a făcut un film de mare succes. „Pelicula a fost un eveniment cultural în cinematografia sovietică şi în cea mondială”, a spus Strâmbeanu.

Preşedintele Uniunii Cineaştilor, Eugen Sobor, l-a caracterizat pe Valeriu Gagiu ca pe un pilon al cinematografiei naţionale, cel care „a pus primele cărămizi de renaştere spirituală a poporului nostru”.

„Filmul „Omul merge după soare” a lui Gagiu a sugerat opţiunea noastră europeană, deoarece copilul din film, eroul peliculei, se uita numai spre Vest. Eu am găsit în arhivele CC-ului nişte mărturii care spuneau că acest copil se uită numai în această direcţie. Aşa că eu îl consider pe Valeriu Gagiu un autor al integrării europene”, a menţionat Eugen Sobor.

La eveniment a fost prezent şi Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al R. Moldova. El a afirmat că, prin creaţia sa, Valeriu Gagiu a fost cel care a luptat împotriva regimului comunist, mai multe filme ale sale fiind interzise. „Gagiu a avut curajul să demonstreze, în vremuri grele, cine am fost noi. Ar fi corect ca un stat independent şi de drept, un stat care promovează adevărul şi valorile europene să-i confere titlul de artist al poporului. În peliculele sale el nu a vorbit despre poporului moldovenesc sau despre cel sovietic. De aceea, atunci când spun artist al poporului, am în vedere poporul român”, a accentuat Mihai Ghimpu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *