Tovarășul Popovici și intelectualii

Despre aceasta încerca să mă convingă deunăzi un om de cultură de la noi, care este de părere că neachitarea unor salarii mizerabile (în R. Moldova, munca artiștilor e remunerată cu 3000-4000 de lei pe lună) demonstrează fie incapacitatea statului, fie disprețul guvernanților față de bugetarii vizați.
Inițial, n-am fost de acord cu interlocutorul meu, dar apoi i-am totuși dat dreptate. În orice caz, dacă facem abstracție de problema actuală cu întârzierile la salarii, însă strângem cu precauție puzzle-ul, ajungem cel puțin la concluzia că Popovici nu poate sub nicio formă să le poarte respect oamenilor de cultură. De ce? Pentru că nu e în firea lui așa ceva, pentru că el e cusut din cu totul alt material și, odată apărut în spațiul public, a reușit cu vârf și îndesat să-și demonstreze poziția în această privință.

În primul rând, Corneliu Popovici a fost întotdeauna atașat de partidele politice antiromânești, care au manifestat dispreț și dezgust față de valorile naționale ale poporului nostru, inclusiv față de limba română. În timpul guvernării PCRM, a fost conferențiar universitar la Academia de Administrare Publică pe lângă președintele R. Moldova, iar, din 2006, printr-un decret al lui Vladimir Voronin, a fost numit în funcția de vicedirector al acestei instituții. În 2011-2015, a fost vicepreședinte al SA „DAAC Hermes”, condusă de Vasili Chirtoca, consilier comunist în Consiliul Municipal Chișinău. După ce Igor Dodon a devenit șef de stat, Popovici a devenit președinte al Comisiei de Heraldică și a promovat ideea socialiștilor de a schimba tricolorul, ca drapel de stat, cu steagul moldovenesc al lui Ștefan cel Mare. Ulterior a fost consilier al președintelui Dodon, după care a devenit ministru în Guvernul Ghicu. Prin urmare, ce fel de respect poate avea un individ cu un CV atât de roșu față de oamenii de cultură, care s-au opus permanent și cu vehemență mașinăriei de spălare a creierilor, dirijată de Kremlin?

În al doilea rând, Popovici este unul dintre mediocrii autori (în opinia oamenilor de știință!) ai manualelor de propagandă comunistă și pro-sovietică, numite „Istoria Integrată”, prin care Voronin a încercat să înlocuiască cele două cursuri de Istorie Universală și Istorie a Românilor din curricula școlară. Cartea cu pricina conținea acuzații dure la adresa României și o mulțime de laude aduse demnitarilor comuniști din URSS, RSSM și R. Moldova, adică călăilor minților luminate de pe acest pământ, care au fost distruse cu sânge rece de criminalii leniniști și staliniști. În 2019, fiind deja ministru, Popovici a revenit la această rușinoasă idee, menționând că actualele manuale au multe „deficiențe”, fiind infectate de un „etnocentrism” perimat. Principala gafă, în opinia sa, este faptul că evenimentele istorice sunt tratate în aceste manuale din punctul de vedere al poporului român. Dacă-i așa, cu ce ocazie astăzi tovarășul Popovici s-ar îngriji de bunăstarea intelectualilor care se mândresc că sunt români și ar ieși primii la proteste în cazul în care „Istoria Integrată” va fi inclusă în învățământ?

În al treilea rând, în 2017, Popovici a declarat că propunerea de a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în articolul 13 al Constituției ar fi una negândită. Dacă ținem cont de faptul că, în prezent, până și rușii din R. Moldova recunosc că vorbim limba română, declarația lui Popovici a convenit numai și numai Moscovei. E ca și cum i-ai întinde tovarășului mâna, iar el ți-ar spune că e o idee necugetată, fiindcă nu se știe dacă nu cumva i-ai arătat, de fapt, fundul. Sau dacă i-ai arăta un pix și el ți-ar spune că vede o creatură extraterestră… Fiind un dușman înflăcărat al limbii române, ce interes ar putea să aibă dânsul ca vorbitorii și apărătorii acestei limbi să nu piară de foame?

În al patrulea rând, în 2018, Popovici a spus că declarațiile unioniste ale mai multor primari din R. Moldova nu au efect juridic, dar au potențial de destabilizare a situației, iar semnatarii acestora „cad sub incidența Codului Penal”. O astfel de rațiune nu se încadrează în nicio limită a logicii. La fel ca și precedenta, ea poate mulțumi doar autoritățile Federației Ruse. De ce? Pentru că, în baza acelor declarații unioniste, au fost reparate circa o mie de școli și grădinițe dintre Prut și Nistru. Iar aceste instituții de învățământ sunt frecventate inclusiv de ruși, găgăuzi și alte minorități naționale. Pe de altă parte, nu cred că tovarășul nu știe că rușii de la noi fac în prezent cozi imense la sediile Autoritătății Naționale pentru Cetățenie, pentru a scăpa odată și pentru totdeauna de țara socialiștilor dodoniști. Totodată, floarea intelectualității noastre, cei mai cunoscuți interpreți, scriitori, artiști, pictori, au salutat cu mult entuziasm semnarea declarațiilor unioniste. Cu alte cuvinte, oamenii de cultură sunt cei mai mari inamici ai tâmpeniilor antinaționale promovate de gașca lui Dodon. Să se fi produs zilele trecute vreun cutremur în capul lui Popovici, dacă acum sare în apărarea celor pe care visează să-i vadă înfundați prin pușcării și care „destabilizează situația”, pentru că își permit să gândească?

Dacă s-ar fi întâmplat așa, tovarășul n-ar mai fi fost ministru. Dodon l-ar fi măturat din clădirea Guvernului ca pe o coajă de răsărită. Însă lucrurile stau altfel și ele sunt dictate de o elementară ipocrizie. De ce? Pentru că PSRM are nevoie anume de un personaj ca Popovici la cultură și educație, care să-și bată joc de limba română, de cultura și istoria noastră, jucând cu ochii închiși hora lui Kozak și Putin. Prin el, se va încerca remodelarea minților celor care încă n-au fugit din R. Moldova. Însă atât oficialii de la Moscova, cât și cei de la Chișinău, cunosc că unul dintre cele mai mari obstacole în calea realizării acestei tentative reprezintă oamenii de cultură. Ei sunt cei care nu vor renunța să spună adevărul nici sub lama cuțitului, ci vor lupta în continuare pentru apărarea idealurilor naționale și contra ocupației rusești.

De aceea colaborarea dintre intelectualitate și tovarășul Popovici nu poate fi mai mult decât o poveste scrisă de un scriitoraș debil.

P.S. Dacă tovarășul se va ține de cuvânt, astăzi, 28 ianuarie, angajații „Moldova-Concert”, ai Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, ai Sălii cu Orgă, ai Ansamblului „JOC” și ai teatrelor „Maria Bieșu”, „A.P. Cehov”, „Mihai Eminescu”, „Luceafărul”, „Eugene Ionesco”, „Alexei Mateevici”, „Suliţî Roz”, „Ginta Latină”, „Vasile Alecsandri” din Bălți, „B. P. Hasdeu” din Cahul, își vor primi restanțele la salarii. Indiferent ce va urma, se creează impresia că artiștii noștri sunt remunerați atât de prost, pentru a fi puși în situația de a-și căuta disperați alte surse de venit și a nu reuși să citească și să vorbească mai mult. Ca să nu-și reamintească tovarășul, în caz contrar, Doamne păzește, de Codul Penal…