Acest tip de „război civil” îl vedem acum în Ucraina şi l-am văzut în Georgia. „Fasciştii viitorului se vor numi antifascişti”, spunea cândva Winston Churchill. Avea perfectă dreptate, fascismul renaşte acum, sub stindarde pravoslavnice şi face tot mai multe victime.
Nu vreau să întreb ce facem cu Transnistria, acest butoi cu pulbere trebuie izolat de urgenţă. Mă interesează mai mult ce facem cu moldovenii din Transnistria? – cei care vor să vorbească limba română nestingheriţi, să-şi educe copiii cum vor şi să-i înveţe istoria pe care ei o consideră adevărată, să trăiască liberi şi să nu fie prigoniţi de miliţie şi KGB. Ce soluţii au partidele noastre pentru aceşti oameni? De ce oficialii transnistreni circulă nestingherit prin Republica Moldova în timp ce conaţionalii noştri sunt prigoniţi? Ce va face noul guvern pentru a soluţiona problema transnistreană?
Am impresia că problema moldovenilor din stânga Nistrului nu reprezintă o prioritate pentru nici un partid. Până şi pe marele „statalist” Dodon îl doare-n cot de moldovenii din Transnistria. Ce să mai vorbim de restul – cei care se ascund după efemerele principii şi valori sau adevăruri istorice. Principiile, valorile şi adevărurile istorice sunt nişte noţiuni ambigue, pe când oamenii sunt reali şi au probleme reale. Poate e timpul să ne gândim cum rezolvăm problemele reale şi s-o lăsăm mai moale cu valorile şi identitatea naţională?
P.S.
Îmi este foarte interesant să văd ce acţiuni va întreprinde noul premier, Chiril Gaburici, în legătură cu Transnistria. Domnia Sa îmi pare cam pasiv şi deja ar fi trebuit să se dezmeticească, să lase emoţiile la o parte şi să se apuce de treabă. Am citit câteva păreri asupra Transnistriei expuse de Gaburici în unele interviuri, însă e momentul să treacă şi la fapte.
Predecesorii dumneavoastră, domnule Gaburici, din păcate, s-au limitat doar la vorbe.
